• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII ale fermierilor români care AJUNG LA STRĂINI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenții pentru fermierii străini care lucrează pământ în România! O situație recentă transmisă de Ministerul Agriculturii către Parlament arată că un număr de 155 de cetățeni străini care dețin terenuri agricole au solicitat fonduri prin APIA, pentru o suprafață de peste 2.500 de hectare, însă în statistică nu sunt incluse și persoanele juridice.

    Ministerul a transmis că în datele existente sunt incluse doar persoanele care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit APIA și sunt excluse persoanele juridice pentru care cererile pentru măsurile de sprijin pot fi depuse de către administrator/împuternicit/delegat, persoană cu cetățenie română.

    ”Din interogarea bazei de date a Agenției, în campania 2016 au depus cereri pentru măsurile de sprijin finanțate din fonduri europene și bugetul național un număr de 155 de persoane străine, cu o suprafață solicitată de 2.637,90 ha. Din cei 155 fermieri persoane străine, până la această dată a fost autorizată la plată suma de 291.027,65 euro pentru un număr de 119 fermieri persoane străine”, se arată în răspunsul Ministerului Agriculturii.

    Sursa: www.ziare.com

    Te-ar mai putea interesa

    Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!