• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CUNOSCUT FERMIER despre PLATA SUBVENȚIILOR: ANT-urile se dau ÎN IUNIE, SPRIJINUL CUPLAT – NU SE MAI ACHITĂ!

    agrointeligenta.ro

    Fermierii sunt neliniștiți în privința subvențiilor pe care le mai au de încasat de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Producătorii agricoli se tem ca schimbările politice – atât cele de la București, cât și cele de la Bruxelles, să nu conducă la eliminarea sprijinului care anul trecut le-a adus cele mai frumoase sume în conturi – sprijinul cuplat la zootehnie.

    Costel Caraș, crescător de vaci Holstein din județul Ilfov, este pesimist în privința plății subvențiilor APIA care, crede el,  vor continua să întârzie. Fermierul și-a spus oful pe Facebook: ”După cum se mișcă MADR în relația cu UE, estimez că ANT-urile se vor plăti în iunie 2017, iar SCZ-urile nu se mai plătesc deloc”.

    Anul trecut, Costel Caraș a protestat împotriva întârzierii subvențiilor din zootehnie. În două rânduri, fermierul a stat în greva foamei – în fața MADR și în fața Guvernului. Protestului său s-au alăturat și alți crescători de animale

    Temerea fermierului este justificată de mărturisirea făcută recent liderilor fermierilor de către ministrul agriculturii Petre Daea care le-a spus crescătorilor de vaci că Uniunea Europeană dorește eliminarea sprijinului cuplat din zootehnie, argumentând că nu mai este cazul unui sprijin suplimentar pentru acest sector care acum ”stă” mult mai bine cu prețurile.

    Vă reamintim că la începutul acestei săptămâni, secretarul de stat Alexandru Potor s-a deplasat la Bruxelles pentru a solicita Comisiei Europene să nu reducă din plățile fermierilor români. Pe pagina de Facebook a MADR au fost publicate imagini de dinaintea începerii discuțiilor de la Bruxelles, discuții care au în vedere și subvențiile pentru fermierii români. ”Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, participă azi, 23 ianuarie 2017, la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit), care se desfășoară la Bruxelles, Belgia”, arată sursa oficială. În imagini se putea observa că la negocieri a participat și fostul ministru al agriculturii, Achim Irimescu, întors la Bruxelles în calitate de ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

    Despre ce s-a discutat la Bruxelles a vorbit pentru Agrointeligența Claudiu Frânc, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România, lider care ne-a spus că negocierile de la Bruxelles nu s-au încheiat. ”A fost doar prima rundă de discuții și se caută în continuare soluții și argumente pentru a convinge Comisia Europeană că țara noastră trebuie să păstreze Sprijinul Cuplat, atât vegetal cât și zootehnic. Și noi am avut ieri o Adunare Generală și vom depune săptămâna viitoare o serie de puncte de vedere la Ministerul Agriculturii, de susținere a declinului din sector. Argumentele pe care le avem sunt pe litera Regulamentului European și nu văd niciun motiv pentru care CE le-ar respinge. Lucrurile trebuie urgentate pentru că este necesar să dăm drumul la bani dar se apropie și luna martie când fermierii depun cererea unică pentru campania 2017”, a explicat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Claudiu Frânc.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Peste 4.000 de cercetători din 50 de țări participă la Conferința Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de USAMV București