• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oportunitate pentru fermieri: Se deschide calea exportului de lucernă în China

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Noi oportunități pentru fermierii care cultivă lucernă! Astăzi, 29 iunie 2016, a debutat misiunea de audit a unei delegaţii de experţi ai Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ) din Republica Populară Chineză în vederea demarării exportului de lucernă din România.

    Delegaţia din republica Populară Chineză a fost primită de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dr.Mihai Ponea, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Doina Băiculescu, director general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare (ANF) alături de experţi ai instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu.

    Ministrul Achim Irimescu şi-a exprimat convingerea că această întâlnire va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale tradiţionale dintre cele două ţări şi a avansat către partea chineză propunerea de a extinde perioada de un an în care se poate exporta la o perioadă de doi ani şi de a accelera formalităţile pentru exportul lucernei.  „Sper ca în cel mai scurt timp să reuşim să permitem importatorilor chinezi să preia din România produse de cea mai bună calitate şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a intensifica schimburile comerciale dintre cele două părţi”, a afirmat ministrul Achim Irimescu în cadrul întâlnirii.

    Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, domnul dr.Mihai Ponea, a întărit afirmaţiile ministrului Agriculturii privind standardele înalte ale produselor româneşti şi a expertizei specialiştilor din cadrul ANSVSA şi ANF care certifică calitatea şi siguranţa acestora.

    Ne-am dori ca la finalul vizitei să agreăm lista de cerinţe şi condiţii obligatorii care vor fi incluse în protocolul în baza căruia va fi elaborat proiectul de certificat fitosanitar pentru lucernă destinată exportului în China şi, totodată, să derulăm discutarea celorlate subiecte aflate negociere în acelaşi ritm alert”, a completat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

    Vizita experţilor chinezi este urmarea demersurilor întreprinse de ANSVSA, începând cu luna septembrie 2014, când a fost transmisă solicitarea oficială privind începerea negocierilor pentru exportul de lucernă furajeră.

    Cu ocazia întâlnirii bilaterale AQSIQ –ANSVSA care a avut loc la Ningbo, în marja Conferinţei miniştrilor economiei şi comerţului 16+1, delegaţia ANSVSA a solicitat trimiterea cu celeritate a unei misiuni pentru evaluarea unităţilor din România care doresc să exporte lucernă furajeră.

    Pe agenda misiunii oficiale, care se va finaliza pe data de 6 iulie, figurează vizite la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară şi la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor, din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Brăila. Vizita experţilor chinezi are scopul de a evalua capacitatea analitică a Autorităţii în ceea ce priveşte furajele şi modul în care sunt aplicate, la nivel central şi teritorial, toate măsurile prevăzute de  reglementările legislaţiei comunitare, precum şi cerinţele AQSIQ.

    De asemenea, vor fi vizitate şi unităţi de producţie lucernă din judeţele: Brăila, Olt, Teleorman şi Călăraşi, care şi-au manifestat interesul şi au aplicat pentru  exportul de lucernă în Republica Populară Chineză.

    Până în prezent România exportă în Republica Populară Chineză carne de porc, material seminal provenit de la bovine şi miere.

    Menţionăm că România a demarat negocieri pentru exportul în Republica Populară Chineză de: produse din carne de porc, carne de oaie şi de pasăre, lapte şi produse lactate, porumb, venin de viperă.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture