• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Piața cerealelor, la zi. Bursa MATIF în scădere, corecții în România și presiune pe prețurile din Rusia și Ucraina

    Mihaela Ploscaru – Agrointeligența

    Piața cerealelor a pornit săptămâna în corecție, atât la Paris, cât și în Portul Constanța, după avansurile consistente din zilele precedente. În același timp, costurile tot mai mari de transport din Marea Neagră împing în sus prețul grâului rusesc, iar exportatorii ucraineni se orientează tot mai mult către rutele alternative – inclusiv spre Constanța – cu pierderi importante de preț pe piața oleaginoaselor.

    Pentru porumb și floarea-soarelui, contextul actual cere prudență și eșalonare, nu vânzare în grabă. La porumb, presiunea vine din ambele direcții – corecția ușoară de la Constanța și incertitudinea privind recolta nouă din Ucraina – ceea ce înseamnă că prețul poate încă fluctua în următoarele săptămâni. La floarea-soarelui, scăderea prețurilor de achiziție din Ucraina și cererea tot mai mare din partea cumpărătorilor pentru rutele alternative sugerează că floarea-soarelui românească rămâne bine poziționată pe termen scurt.

    MATIF: Petrolul și Marea Neagră au împins grâul în jos, iar rapița a avut cea mai mare corecție

    Grâul MATIF a deschis săptămâna în scădere, contractul cu scadența în septembrie de la Euronext Paris închizând la 229,50 euro/t (-1,4%), după o ședință volatilă. Piața s-a liniștit parțial după ce principalele terminale de export din Novorossiisk și porturile ucrainene nu au suferit pagube majore în atacurile din weekend, deși riscurile pentru infrastructura logistică din Marea Neagră rămân ridicate și ar putea încetini exporturile rusești.

    Porumbul Euronext, cu scadența în noiembrie 2026, a rezistat mai bine presiunii din piață, înregistrând o scădere de doar 0,75 euro/t. Investitorii continuă să urmărească posibilitatea menținerii exporturilor ucrainene prin Marea Neagră, dar și efectele celui de-al patrulea val de caniculă din Franța asupra culturilor de porumb.

    Cea mai amplă corecție a fost înregistrată de rapiță. Contractul din noiembrie 2026 a pierdut 14,25 euro/t, închizând la 536,52 euro/t (-2,54%), pe fondul prăbușirii petrolului, care a afectat întregul complex al oleaginoaselor. Chiar și după această corecție, rapița rămâne cu 4,64% peste nivelul de acum o lună și cu 10,28% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut.

    După creșterile de vineri, piața DAP Constanța intră într-o corecție

    La începutul acestei săptămâni, piața cerealelor din România a intrat într-o fază de corecție după creșterile consistente de la finalul săptămânii trecute. Toate principalele culturi sunt cotate ușor mai jos față de vineri, cele mai mari ajustări fiind înregistrate la grâu și rapiță, în timp ce floarea-soarelui s-a menținut aproape de nivelul anterior.

    Grâul de panificație și grâul furajer au pierdut peste 10 euro pe tonă, porumbul și orzul au avut deprecieri ușoare, în timp ce oleaginoasele continuă să se mențină la niveluri ridicate.

    Prețuri DAP Constanța – marți, 28 iulie:
    • Grâu de panificație: 215 euro/t (în scădere cu 11 euro/t față de vineri);
    • Grâu furajer: 196 euro/t (în scădere cu 11 euro/t);
    • Porumb: 202 euro/t (în scădere cu 6 euro/t);
    • Orz: 190 euro/t (în scădere cu 4 euro/t);
    • Floarea-soarelui: 504 euro/t (neschimbată);
    • Rapiță: 530 euro/t (în scădere cu 10 euro/t).

    În Rusia, grâul se stabilizează, dar exporturile continuă să crească

    Prețul grâului rusesc din noua recoltă s-a stabilizat, în timp ce costurile mai ridicate de transport din Marea Neagră limitează potențialul de creștere al pieței. IKAR cotează grâul rusesc 12,5% la 235 dolari/t FOB, neschimbat față de săptămâna precedentă, iar SovEcon indică un interval de 235-237 dolari/t, față de 238-241 dolari/t anterior, explicând că tarifele de transport au crescut cu aproximativ 5 dolari/t.

    În același timp, exporturile continuă într-un ritm susținut. SovEcon și-a majorat estimarea pentru exporturile de grâu din iulie la 1,6 milioane tone, iar Rusagrotrans estimează livrări de 1,1 milioane tone în perioada 1-20 iulie, comparativ cu 693.000 tone în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întreaga lună iulie, prognoza rămâne la 2,1 milioane tone, în ciuda restricțiilor temporare de navigație din portul Novorossiisk și din Canalul Don-Azov.

    Floarea-soarelui și rapița din Ucraina sub presiune iar cererea se mută spre Constanța

    Piața ucraineană a oleaginoaselor continuă să fie afectată de incertitudinile privind exporturile. Procesatorii au redus prețul de achiziție pentru floarea-soarelui la 690 dolari/t, cu 15 dolari/t sub nivelul anterior, în condițiile în care costurile și rutele de export pentru ulei rămân neclare. Fabricile preferă să nu își majoreze stocurile până când situația exporturilor de ulei din următoarele săptămâni va deveni mai clară.

    Și piața rapiței traversează o perioadă dificilă, prețurile ajungând la cel mai redus nivel din noiembrie 2024, pe fondul dificultăților întâmpinate de exportatori. Ofertele procesatorilor au scăzut la 430-466 dolari/t CPT, față de 470-512 dolari/t CPT la începutul săptămânii, iar prețurile indicative au coborât la 390-410 dolari/t CPT.

    Pentru fermierii români, cel mai important semnal vine din schimbarea rutelor: deși mulți fermieri ucraineni continuă să vândă pentru a-și asigura lichiditățile înaintea campaniei de însămânțări de toamnă, cererea începe să se orienteze tot mai clar către rutele alternative de export – iar în porturile dunărene, la Constanța și la frontierele vestice, interesul cumpărătorilor este în creștere. La frontiera de vest, prețurile DAP s-au situat în intervalul 550-580 dolari/tonă. Este un semn în plus că, pe măsură ce presiunea asupra porturilor ucrainene tradiționale crește, România rămâne printre principalele rute alternative urmărite de exportatori.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar!

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Bursa MATIF în scădere, corecții în România și presiune pe prețurile din Rusia și Ucraina Un hibrid de rapiță pe care fermierii mizează masiv: LID Invicto de la Lidea Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!”