• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Disputa pe Emmentaler s-a încheiat. Celebra brânză se poate produce oriunde în Europa, nu doar în Elveția

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comisia Europeană a încheiat disputa pe denumirea brânzei Emmentaler, pentru care Elveția a pretins ”drept de autor„. Comisia a decis că celebra brânză cu găurele poate fi produsă și comercializată ca tip Emmetaler în orice stat din UE.

    Comisia Europeană a publicat în Jurnalul din 23 ianuarie o decizie de refuz a protejării în Uniune a denumirii de origine „Emmentaler”, înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva. Aceasta înseamnă că brânza poate continua să fie obținută și comercializată în UE, indiferent de locul în care este produsă. Singura cerință este ca reglementările naționale de producție respective să fie respectate.

    Citiți și: Telemeaua de Ibănești va fi produs cu Denumire de Origine Protejată în UE. Românii și grecii au ajuns au ajuns la un acord la Bruxelles

    Comisia UE a decis că brânza „Emmentaler” nu este o denumire de origine pentru un produs elvețian, ci mai degrabă o denumire generică

    Brânza Emmentaler poate fi produsă și comercializată oriunde în Uniunea Europeană

    Conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/107 a Comisiei din 23 ianuarie 2025 de refuzare a protejării în Uniune a denumirii de origine Emmentaler, înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva, brânza Emmentaler poate fi produsă și comercializată oriunde în Uniunea Europeană.

    În argumentarea deciziei se arată că din punct de vedere istoric și cultural, denumirea „Emmentaler” este legată de o arie geografică mai mare decât doar Elveția. Acest lucru este confirmat de faptul că trei denumiri care sunt protejate ca indicații geografice în Uniunea Europeană și care conțin denumirea „Emmentaler” sau o variație lingvistică a acestei denumiri se referă la produse realizate în afara teritoriului Elveției: „Allgäuer Emmentaler” (DOP), produs în Germania, „Emmental français est-central” (IGP) și „Emmental de Savoie” (IGP), produse în Franța. În toate aceste cazuri, protecția a fost acordată denumirii compuse, nu denumirii „Emmentaler” în sine, se mai precizează în decizia publicată în Jurnal.

    ”Mai exact, Regulamentul (CE) nr. 1107/96 al Comisiei (3), care a înregistrat, printre altele, „Emmental français est-central” (IGP) și „Emmental de Savoie” (IGP), precum și Regulamentul (CE) nr. 123/97 al Comisiei (4), care a înregistrat, printre altele, „Allgäuer Emmentaler” (DOP), precizează în mod explicit, în notele de subsol referitoare la denumirile respective, că nu se dorește protejarea denumirilor „Emmental” și „Emmentaler”. Având în vedere cele de mai sus, denumirea „Emmentaler” este considerată un termen generic pe teritoriul Uniunii. Așadar, trebuie refuzată protejarea în Uniune a denumirii „Emmentaler”, din Elveția, înregistrată ca denumire de origine în registrul internațional”.

    Citiți și: Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!

    UE: Se refuză protejarea în Uniune a denumirii „Emmentaler”, înregistrată ca denumire de origine în registrul internațional

    Conform articolului 1 din decizia publicată în Jurnal, UE refuză protejarea în Uniune a denumirii „Emmentaler”, înregistrată ca denumire de origine în registrul internațional.

    ”Refuzul protejării menționat la articolul 1 se aplică întregului teritoriu al Uniunii Europene. Refuzul este notificat Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și în numele Franței, Ungariei, Cehiei, Portugaliei și Slovaciei, ca părți la Actul de la Geneva. Bulgaria și Italia notifică Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale refuzul de a proteja denumirea de origine „Emmentaler” în termen de un an de la aderarea lor la Actul de la Geneva. Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie este notificată Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale. Refuzul protejării se aplică întregului teritoriu al Uniunii Europene. Refuzul este notificat Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și în numele Franței, Ungariei, Cehiei, Portugaliei și Slovaciei, ca părți la Actul de la Geneva”, se arată în decizia UE.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!