• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul rapiței MATIF, la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani. Grâul și porumbul, în scădere

    Violina Gorcinschi -

    Prețurile rapiței MATIF, pe Bursa Euronext de la Paris, au crescut semnificativ. Ieri, miercuri – 30 octombrie, contractele futures la rapiță au crescut la cel mai înalt nivel din noiembrie 2022 încoace. După o creștere de 5,75 euro/t, contractul cel mai des cotat a ajuns la 520,75 euro/t, o evoluție în sens opus față de rapița din Canada sau față de piețele de soia și țiței. Prețurile grâului și porumbului au fost cotate în scădere la bursă.

    Rapița a ajuns la prețuri destul de mari în ultimele zile. Ieri, aceasta era cotată la peste 520 euro/tonă. Analiștii preconizează scăderi la importurile de rapiță în UE, în contextul în care, în 2024, se așteaptă ca importurile să satisfacă 29% din cererea internă.

    Prețurile rapiței pe Matif. Evoluție bună în această săptămână

    Ceea ce este de remarcat este faptul că rapița de pe MATIF are o evoluție opusă prețurilor la soia și a țițeiului, precum și față de prețurile rapiței din Winnipeg, Canada, care au scăzut cu 1,3% într-o săptămână. Acesta este, în primul rând, rezultatul previziunilor de recoltă mai scăzute din Europa și al reticenței fermierilor de a scăpa de stocuri.

    ”Din 2014, țările UE au limitat treptat producția de rapiță și au crescut importul acesteia, inclusiv din Ucraina. Acest lucru se datorează restricțiilor privind rotația culturilor, interzicerii utilizării pesticidelor și altor factori. În 2014, UE a consumat 91% din propria rapiță, iar restul de 9% a fost produs importat, în timp ce, în 2024, aceste rate vor fi de 71%, respectiv 29%. 1/3 din acest import este furnizat de Ucraina, dar există riscul unei scăderi a importurilor de rapiță de către UE”,  a declarat Aaron Hensos, analist LMC, citat de Grain Trade.

    Citește și: Raport USDA de octombrie: Producțiile de rapiță se anunță, din nou, mai slabe

    Porumbul, cotat la 209,75 euro/tonă (foto: x.com)

    Grâul și porumbul, mai ieftine. Prețuri Matif

    Deși bilanţul grâului rămâne limitat, acesta continuă să înregistreze pierderi: ieri, a scăzut pe Matif cu 0,75 euro/tonă, până la 231 euro/t în cel mai cotat contract din decembrie. Piața de grâu urmează calea pieței de porumb care, la rândul său, aprovizionează cu ușurință piața.

    Cu toate acestea, preocupările legate de recolta din 2025 sunt legate de condițiile dificile din zona Mării Negre sau din Australia, care pot avea efect asupra prețurilor la începutul noului an.

    Citește și: Preț minim la grâul pentru export: 230 euro/tonă! Ce fermierii vor aplica decizia!

    Porumbul a scăzut, ieri, în contractele din martie de la 212,5 euro/t la 209,75 euro/t.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!