• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Salariul unui căpșunar în România. Plata pe zi la cules de căpșuni

    Roxana Dobre -

    Cât câștigă un căpșunar în România. Salariul unui culegător de căpșuni la o fermă din România ar putea să îi determine pe mulți să renunțe la a mai pleca din țară. Deși există încă diferențe de venit pentru această activitate la noi, față de Italia sau Spania, avantajele de a fi acasă cântăresc și ele semnificativ în luarea unei decizii.

    Munca de zilier în plantațiile de căpșuni este căutată și în țara noastră iar cultivatorii au început deja de la jumătatea lunii februarie să facă primele lucrări în sere sau câmp. Munca de căpșunar în România se plătește cu sume între 130 și 150 de lei pentru o zi.

    Zilierii care vor să muncească la căpșuni în România pot câștiga între 130 de lei și 150 de lei pe zi, ceea ce face ca salariul unui căpșunar să fie între 3.900 și 4.500 de lei pentru 30 de zile lucrate pe lună (în euro, între 780 și 900 de euro pe lună). Cultivatorii din mai multe zone caută deja oameni necalificați cu care să lucreze la muncile specifice începutului de sezon la căpșuni.

    Citiți și: Plată zilieri. Tariful minim pentru o zi de muncă a fost majorat la 145,16 lei

    Se caută zilieri pentru plantațiile de căpșuni din România

    Vremea caldă, atipică pentru luna februarie, a determinat cultivatorii de căpșuni să demareze lucrările de început de sezon în plantațiile din sudul țării. Mai multe anunțuri de lucru au fost postate zilele acestea pe rețelele sociale, iar fermierii vor să înceapă din timp să găsească oameni cu care să colaboreze pentru muncile la plantațiile de căpșuni, pe toată perioada sezonului.

    ”Sunt în căutare de zilieri/muncitori necalificați pentru activități în seră de căpșuni și pe plantația din aer liber. Activitățile presupun curățarea plantelor, întreținerea plantelor, tratarea plantelor, culesul căpșunilor, manipularea căpșunilor (cântărit, ambalat, încărcat), întreținerea plantației, defrișat iarba, tăiat stoloni, încărcat marfa, curățenie”, se arată într-un anunț al reprezentanților unei sere de căpșuni din Săhăteni, județul Buzău.

    Conform detaliilor oferite în anunț, programul de lucru este de 8 ore pe zi 8:30-16:30 (cu modificări în timpul verii). Plata se face la sfârșitul zile iar pe munca în seră cuantumul este de 130 lei/zi și pentru câmp 150 lei/zi.

    ”Caut 4-5 zilier pentru muncile de sezon într-o plantație de căpșuni din satul Stăncești din comuna Târgșoru Vechi, Prahova. Plata oferită este de 135 de lei pe zi, cu posibilitate de continuitate a colaborării și pe perioada culesului”, se arată într-un alt anunț.

    Citiți și: Replantarea căpșunilor: După cât timp trebuie înlocuită o cultură de căpșun

    Românii sunt dornici să lucreze ”cu ziua” la ei acasă

    Deși ofertele pentru sezonieri în Spania sau Italia depășesc mult bugetul pe care îl oferă fermierii români la munca cu ziua, anunțurile pentru zilieri în sezonul 2024 nu duc lipsă de doritori. ”Mă interesează, de mâine aș putea veni. Am mai lucrat în domeniu și aș vrea să rămân să muncesc acasă, să nu mai plec printre străini”, este doar unul dintre răspunsurile la anunț.

    ”Noi am putea veni trei persoane, 2 frați și mama. Suntem interesați”, a comentat alt posibil zilier.


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie

    Ultimele știri

    Plăți APIA. Reguli noi pentru subvenția pe hectarul de pajiște Subvenții APIA. Noile reguli pentru rotația culturilor pe terenurile eligibile S-a înființat Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație, cu rol de consiliere a Comisiei