• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUA nu a alocat noi fonduri pentru Ucraina. Pachetul de 61 de miliarde de dolari, blocat în Congres

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ucraina încheie anul cu două mari eșecuri: nici ajutorul așteptat din partea SUA, nici cel din partea UE, nu s-au concretizat. La Washington, republicanii au reușit în Congres să blocheze acordarea unui pachet de ajutor în valoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

    Congresul american va încheia anul 2023 fără a valida pachetul de 61 de miliarde de dolari asupra căruia au insistat Kievul şi Casa Albă, conform unui anunţ făcut de liderii democrat şi republican din Senatul SUA, transmite AFP, citată de Agerpres.

    Negociatorii republicani şi democraţi nu au ajuns la un acord, în pofida presiunilor repetate din partea preşedintelui Biden şi a apelurilor din partea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.

    Liderii Senatului, democratul Chuck Schumer şi republicanul Mitch McConnell, au spus că speră să poată vota acest ajutor ”la începutul anului viitor”.

    Aceasta este încă o dezamăgire pentru preşedintele ucrainean, într-un an marcat de speranţa neîmplinită a unei contraofensive majore, presiunea crescută a Rusiei pe front şi eşecul deblocării unui ajutor de 50 de miliarde de euro de către Uniunea Europeană. Iar Casa Albă a avertizat deja că va rămâne ”fără resurse” pentru Ucraina ”până la sfârşitul anului”.

    Viktor Orban, premierul Ungariei
    Viktor Orban 

    Și sprijinul din partea UE a rămas blocat

    Vă reamintim că nici la nivel european nu a fost deblocat sprijinul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Suma nu a putut fi acordată după ce Ungaria a decis să își exercite dreptul de veto.

    Uniunea Europeană plănuise să acorde Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro, 33 de miliarde de euro împrumuturi şi 17 de miliarde de euro în granturi, pe o perioadă de patru ani începând de anul viitor.

    Acest nou ajutor al UE este considerat crucial de Kiev într-un moment în care ajutorul american de peste 60 de miliarde de dolari rămâne blocat în Congres din cauza reticenţei aleşilor republicani.

    Liderii europeni au reuşit, totuşi, în cadrul ultimei reuniuni din acest an, să cadă de acord asupra deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.


    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren”

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture