• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TIR încărcat cu azotat, răsturnat la Țăndărei! ISU Ialomița: ”Nu există riscul unei explozii!”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un TIR încărcat cu saci de azotat s-a răsturnat pe carosabil, iar două persoane au ajuns la spital!

    Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri pe DN 2A, în județul Ialomița, la ieșire din orașul Țăndărei, spre Constanța, vineri – 11 februarie, după ce un autotren încărcat cu azotat s-a răsturnat pe carosabil.

    Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs ca urmare a coliziunii dintre TIR şi o autoutilitară. Ambii șoferi au fost răniți, însă şoferul autoutilitarei a fost transportat la Spitalul din Ţăndărei pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.

    Totodată, ISU a dat asigurări că nu există pericolul producerii unei explozii în zonă, potrivit agerpres.ro.

    ”La faţa locului au fost trimise trei echipaje de salvatori de la Detaşamentul de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de cercetare CBRN, o ambulanţă SMURD, în sprijin şi un echipaj SAJ Ialomiţa. Nu sunt scurgeri de combustibil la locul evenimentului şi nu există pericolul unei explozii. Pompierii au izolat zona şi au evacuat preventiv un număr de 12 persoane, aflate într-o unitate de alimentaţie publică din apropierea locului unde s-a produs evenimentul. Misiunea este în dinamică”, a comunicat ISU Ialomiţa.

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat inițial că drumul a fost blocat după ce TIR-ul încărcat cu azotat s-a răsturnat.

    ”La ieşire din oraşul Ţăndărei spre Constanţa, judeţul Ialomiţa, un autotren încărcat cu 24 de tone de azotat s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar o parte din încărcătură (saci cu azotat) a ajuns pe suprafaţa de rulare. Şoferul tirului a suferit leziuni, urmând să fie evaluat medical”, a precizat Centrul Infotrafic.

    Ca urmare a impactului, șoferul autoutilitarei a fost transportat la Spitalul din Ţăndărei, a mai anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

    ”Din evenimentul rutier au rezultat două victime, şoferii celor două vehicule care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenţiei, ulterior, o victimă a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, iar cealaltă victimă a refuzat transportul la spital”, conform ISU Ialomiţa.

    Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, la faţa locului actionează echipele de intervenţie.

    Te-ar mai putea interesa

    Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!