• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII 2020: Fermierii care intră în eșantionul de control de la APIA în acest an!

    agrointeligenta.ro

    Fermierii care vor intra în eșantionul de control în acest an trebuie să fie pregătiți să fie verificați prin cele mai moderne tehnici. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate înlocui complet controalele fizice, în teren, cu verificarea suprafețelor prin teledecție, potrivit prevederilor din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/532 al Comisiei Europene, publicat pe 16 aprilie 2020 și intrat în vigoare pe 20 aprilie 2020.

    Regulamentul prevede și numărul minim de fermieri ce trebuie verificați în fiecare stat membru. Față de alți ani, numărul celor care vor intra în eșantion va fi mai mic, astfel că, în mod excepțional, din cauza situației creată de noul coronavirus, în loc de 5% din totalul solicitanților, numai minim 3% vor fi supuși verificărilor. Totuși, numărul de beneficiari controlați va rămâne unul considerabil întrucât, dacă luăm în considerare că anul trecut, la APIA au fost întregistrate 846.619 de cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 9.711.211,43 hectare, numărul celor care vor intra în eșantion va fi de circa 24.000 de exploatații.

    Conform noului regulament, eșantioanele de control pentru controalele la fața locului pentru anul de cerere 2020 cuprind cel puțin:

    (a) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri în cadrul schemei de plată de bază sau al schemei de plată unică pe suprafață;
    (b) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plata redistributivă;
    (c) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plata pentru zonele cu constrângeri naturale;
    (d) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plata pentru tinerii fermieri;
    (e) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plățile pe suprafață din cadrul sprijinului cuplat facultativ;
    (f) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plata din cadrul schemei pentru micii fermieri;
    (g) 10 % din suprafețele declarate pentru producția de cânepă;
    (h) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri pentru plata specifică pentru cultura de bumbac;
    (i) 3 % din totalul beneficiarilor care trebuie să respecte practicile agricole benefice pentru climă și mediu;
    (j) 3 % din totalul beneficiarilor care trebuie să respecte practicile în materie de înverzire și care utilizează schemele de certificare de mediu naționale sau regionale menționate la articolul 43 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013;
    (k) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală;
    (l) 3 % din totalul colectivelor care depun o cerere colectivă;
    (m) 3 % din totalul beneficiarilor care depun cereri în cadrul schemelor de ajutoare pentru animale și cuprind cel puțin 3 % dintre animale.

    De precizat că în privința selecției fermierilor care vor intra la control, regulile rămân aceleași: extragerea lor este automatizată prin softul APIA, iar criteriile care cresc ”riscul” de selecție includ:

    Vă reamintim totodată că la nivelul Comisiei Europene s-a decis ca eșantionul de fermieri la control să fie redus de la 5% la 3% din totalul solicitanților, iar avansul APIA să poată fi achitat de la mijlocul lunii octombrie în procent de 70% pentru schemele de plăți directe și de 85% pentru plățile din măsurile compensatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară