• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comcereal Vaslui a lui Adrian Porumboiu a raportat o scădere a cifrei de afaceri

    agrointeligenta.ro

    Producătorul de cereale Comcereal Vaslui (CCEV), parte a grupului Racova, controlat de către omul de afaceri Adrian Porumboiu, a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 112,1 milioane lei (25,5 milioane euro), cu 9% sub cea din perioada similară a anului trecut. În prima jumătate a anului trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri de 123,4 milioane lei.

    Veniturile au crescut cu 6,2% în primul semestru din 2013, la 144,3 milioane lei (32,8 milioane euro), iar cheltuielile au înregistrat o dinamică similară şi au ajuns la 143,4 milioane lei (32,6 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise, ieri, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citate de Mediafax.

    În aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile au cumulat 135,8 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 135 milioane lei.
    Vânzările de produse agricole au stagnat la 87,4 milioane lei, iar încasările din vânzarea de seminţe, motorină, şrot şi ulei de rapiţă, floarea soarelui, soia, gozuri etc. au coborât cu 39%, de la aproape 30 milioane lei, la 18,4 milioane lei. Încasările pentru produsele de panificaţie au rămas la 1,6 milioane lei, iar vânzările de lapte au scăzut de la 1,9 milioane lei la 1,6 milioane lei, potrivit informaţiilor transmise de companie.

    Comcereal Vaslui a obţinut un profit de 932.000 de lei (212.000 de euro) în primul semestru din acest an, faţă de un câştig de 761.000 de lei în aceeaşi perioadă din 2012.

    „Anul 2013, din perspectiva societăţii noastre, este dominat de evenimente şi schimbări economice care vor influenţa veniturile activităţii de bază pozitiv, cât şi negativ. Printre evenimentele negative se numără scăderea preţurilor produselor agricole comparativ cu anul trecut. Pentru comparaţie, dacă anul trecut preţul de vânzare a grâului era de 1.000-1.100 lei/tonă, anul acesta va fi de 650 -700 lei/tonă. Printre alte evenimentele negative mai amintim abrogarea unor acte normative prin care se acordau subvenţii de către stat, neîncasarea celor pentru care au fost emise acte normative, împovărarea fiscală adusă de noile reglementări fiscale. Efecte pozitive asupra veniturilor activităţii de bază vor avea ca urmare a creşterii producţiilor la hectar”, se arată într-un raport al companiei, citat de ziarul Bursa.

    Comcereal Vaslui are un capital social de 25,8 milioane lei, divizat în 258 de milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei.
    Omul de afaceri Adrian Porumboiu controlează prin firma Racova 84,35% din acţiunile Comcereal Vaslui. Grupul controlat de omul de afaceri include firmele Racova, Ulerom, Ilvas, Agrocomplex şi Mopan.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!” Agrointeligența a avut dreptate: Kerekes Melinda Klara a preluat conducerea APIA! Un deputat aruncă bomba: Românii nu vor mai putea folosi lemne de foc, doar ”biomasă certificată”!