• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Perioadă de controale în fermele de legume

    agrointeligenta.ro

    Perioadă de controale în fermele de legume care au cerut subvenția specială de stat pentru culturile de tomate în spații protejate – sere și solarii.

    Ing. Călin Petru Marian, director executiv Direcția pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara, a anunțat că în această perioadă inspectorii instituției verifică solariile și serele unde producătorii au cerut ajutorul de minimis pentru cultura de tomate – ciclul II.

    ”Facem două verificări – o dată la plantare și încă o dată la rodire, anexa 4a și 4b. Speranța este ca producătorii să dea (roșiile -n.r.) în extrasezon după 1 noiembrie, să valorifice 2.000 de kg de pe 1.000 mp și consider că se poate realiza acest lucru, ca să primească acea subvenție de 3.000 de euro”, a declarat șeful DAJ Hunedoara în cadrul emisiunii ”Satul Hunedoarean”.

    Numărul fermierilor care au cerut ajutor de minimis pentru roșiile din ciclul II este mai mic decât cei care au accesat ajutor de minimis cu producția din ciclul I. ”Avem 15 fermieri în ciclul II, 42 am avut în ciclul I”, este situația descrisă la nivel județean de către directorul Călin Petru Marian.

    Legumicultorii mai pot cere ajutorul de minimis până pe 15 septembrie

    Legumicultorii care cultivă roșii în solar pot beneficia de un ajutor de minimis de 3.000 de euro pe an dacă au o suprafață minimă cultivată de 1.000 de metri pătrați și valorifică cu acte o recoltă de cel puțin 2.000 de kilograme. Subvenția se poate accesa pentru cultura de tomate din ciclul I sau ciclul II, cu mențiunea că o suprafaţă de teren cultivată cu tomate în spaţii protejate poate face obiectul schemei de ajutor de minimis o singură dată pe an.

    Legumicultorii care doresc să primească ajutor de minimis pentru tomate trebuie să depună la Direcțiile agricole județene o cerere de înscriere în program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate.

    Pe lângă cerere, fermierii mai trebuie să prezinte funcționarilor următoarele documente:
    a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
    b) copie a atestatului de producător;
    c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
    d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
    e) adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafaţa de teren cu spaţii protejate utilizată de solicitant, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de
    folosinţă asupra terenului în cauză;
    f) declaraţie pe propria răspundere,

    Cererea de înscriere în Programul Tomata se depune până cel târziu la data de 20 martie inclusiv, pentru producţia valorificată în perioada ianuarie-mai, respectiv 15 septembrie inclusiv, pentru tomatele valorificate în perioada noiembrie – 20 decembrie.

    Reprezentanții direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, având în vedere cererea de înscriere în program și declarația pe propria răspundere și în baza comunicării solicitanților, verifică înființarea culturii și începutul rodirii, potrivit fișelor prevăzute în anexa nr. 4 și sunt direct răspunzători de veridicitatea verificărilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture