Cea mai mare seră din România se construiește la Oltenița. Când va livra pe piață primele roșii

Investiție de circa 50 de milioane de euro pentru a produce roșii românești. Municipiul Oltenița, județul Ialomița se pregătește să devină un punct de referință pe harta agriculturii moderne din Europa. Proiectul Evergreen Solar Orizont, considerat cea mai mare seră din România și una dintre cele mai moderne din Europa, avansează într-un ritm susținut, iar primele tomate produse aici ar urma să ajungă pe piață în luna octombrie 2027.
Investiția în sera de 10 hectare, estimată inițial la aproximativ 40 de milioane de euro, a ajuns în prezent la jumătatea stadiului de execuție, însă costurile totale sunt așteptate să depășească pragul de 50 de milioane de euro, pe măsură ce proiectul se apropie de finalizare.
Citiți și: O nouă seră construită cu fonduri europene va produce roșii românești și pe timpul iernii

Sera de la Oltenița va fi unică în România prin tehnologia utilizată
Complexul se întinde pe o suprafață impresionantă de aproximativ 100.000 de metri pătrați și include atât spațiile de producție, cât și o clădire modernă de procesare și ambalare cu o suprafață de 7.000 de metri pătrați. Potrivit dezvoltatorilor, citați de obiectiv-online.ro, sera va fi unică în România prin tehnologia utilizată, fiind proiectată să asigure producție inclusiv în sezonul rece, aspect care va reduce dependența pieței interne de importurile de tomate din perioada iernii. Capacitatea estimată de producție depășește 5.000 de tone de tomate anual, produsele urmând să fie comercializate sub brandul Amoris, poziționat în segmentul premium și superpremium.

Investiția va genera aproximativ 150 de noi locuri de muncă
Pe lângă impactul economic major, proiectul va genera aproximativ 150 de noi locuri de muncă pentru locuitorii municipiului Oltenița și ai localităților din împrejurimi, contribuind la dezvoltarea pieței muncii din sudul județului Călărași.
Proiectul presupune realizarea unei sere de înaltă tehnologie cu o suprafață de 100.000 mp, iar complexul este programat să livreze prima recoltă în anul 2027.









