Arătură, minim-till sau no-till? Rezultate obținute după 5 ani în ferma sa de sătmăreanul Bekes Arnold
Daniel Befu -
Dr.ing. Bekes Arnold Agoston este fermierul care a decis, în urmă cu cinci ani, să pornească un experiment inedit pe terenurile pe care le lucrează în județul Satu Mare, localitatea Petrești. Folosind diferite tehnici de prelucrare a solului – arătură, minimum-till și no-till, Bekes Arnold a testat eficiența acestora, inclusiv din prisma modului în care pământul este transformat de la un an la altul. La cinci ani distanță de la demararea testului, Bekes Arnold a invitat specialiști reputați în știința solului, dar și colegi fermieri din România și din Ungaria, pentru primele concluzii.
Bekes Arnold lucrează o suprafață de circa 1.050 de hectare de teren agricol preponderent în sistem de minimum-till, adică cu o prelucrare minimă a solului. În cadrul exploatației, circa 300 de hectare sunt în sistem ecologic unde se face arătură, lucrare necesară pentru combaterea buruienilor. O suprafață de 24 de hectare a fost alocată de fermier unui experiment în care, an de an, s-au aplicat comparativ cele trei tipuri de lucrări: arătura, minimum-till și no-till.
Pentru a evalua diferențele la nivelul solului, în funcție de lucrări, fermierul sătmărean a organizat în ferma sa evenimentul ”Solul sub talpa piciorului”, în care au fost deschise trei profile de sol pentru a fi studiate. Concomitent cu evenimentul din județul Satu Mare, alte 49 de astfel de profile au fost deschise în Ungaria, ferma lui Bekes fiind singura din România care s-a alăturat inițiativei. Alături de fermierul-gazdă, pentru ”citirea” solului au fost prezenți profesorul Teodor Rusu, Decanul Facultății de Agriculturi din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară de la Cluj-Napoca și dr. Bakos Stefan, inginer șef în cadrul Oficiului de Studiu Pedologic și Agrochimic din Cluj.
Profilele de sol cu o adâncime de doi metri au fost realizate cu două săptămâni înainte de eveniment, iar evaluarea solului s-a făcut după mai multe criterii. Profilele au fost executate pe un sol de tip cernoziom pe care s-a urmărit evoluția conținutului de humus, de materie organică, gradul de tasare și porozitatea de aerație, toate elemente definitorii pentru reușita unei culturi agricole și a unei producții bune.
De precizat, cu privire la gradul de tasare, că acesta este un indicator precis măsurabil și care este definit în funcție de greutatea volumetrică, respectiv conținutul de argilă a solului. Această valoare merge de la -20 la plus 20. Valorile cu minus indică un sol aerat, mobilizat, iar valori care merg spre plus, +20 înseamnă soluri compacte, dure și lipsite de aerație.
Concluzii ale experimentului cu diferite tipuri de prelucrare a solului
Solul prelucrat în sistem clasic cu arătură
Teodor Rusu, Decan – Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj: ”În sistemul convențional se vede situația în care resturile vegetale ale culturii anterioare au fost introduse prin executarea arăturii pe fundul brazdei la adâncimea la care s-a lucrat, respectiv 22-25 cm. Resturile vegetale se descompun nu în cele mai bune condiții, deoarece la aceste adâncime influența sau prezența microorganismelor este redusă. Majoritatea microorganismelor din sol se găsesc în primii 6-10-15cm și aici descompunerea este în cele mai bune condiții. Acesta este și un reproș care i se aduce agriculturii convenționale – faptul că introduce resturile pe adâncimea aceasta și face această separație între stratul arat și stratul subarabil, acesta devenind de multe ori compact și cu harpan”
Bakos Stefan, Inginer OSPA Cluj: ”Gradul de tasare este mai scăzut, datorită faptului că solul este mobilizat energic până la adâncimea de 25-30cm, în schimb are un conținut mai scăzut de materie organică, respectiv de humus, datorită faptului că descompunerea materiei organice are loc într-un ritm mai lent”.
Solul prelucrat în sistem minimum-till
Teodor Rusu, Decan – Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj: ”În profilul cu lucrări minime, resturile vegetale sunt amplasate sau sunt răspândite pe adâncimea de circa 10-15 cm, în funcție de adâncimea la care a fost mobilizat solul prin lucrările minime fără însă a fi duse în profunzimea solului. Proporția este mai mare la suprafața solului și în primii centimetri. De aceea descompunerea lor aici este mult mai bună. Efectul este unul intermediar dacă am face o comparație între varianta convențională și no tillage, dar efectul în timp în ceea ce privește creșterea conținutului de humus, acumularea unei cantități mai mari de apă se vede față de profilul lucrat convențional”
Bakos Stefan, Inginer OSPA Cluj: ”Din punct de vedere pedologic am avut și am obținut valori intermediare între cele două extreme – adică un grad de tasare destul de slab, cu valori de +2, +3%. În schimb, conținutul de humus are tot așa, valori intermediare, dar destul de bune pentru acest tipde sol”
Solul prelucrat în sistem no-till
Teodor Rusu, Decan – Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj: ”Toate resturile vegetale au rămas la suprafața solului și vedem astfel, după 5 ani de aplicare a acestui sistem pe adâncimea de circa 0,7,8 centimetri, un strat de mulci amestecat cu sol foarte bine structurat, cu multă biodiversitate. Într-adevăr, după 5 ani, sub această adâncime, undeva la 15-20-25 cm, solul este așezat, are o structură mai degrabă poliedrică decât glomerulară, cum era la profilul convențional, dar în timp acesta se va transforma. Majoritatea cercetărilor spun că după un timp de minim 7 ani, solul ajunge la o stare de echilibru specifică, cu însușirile intrinseci ale acestuia, specifice tipului de sol, și toate acestea vor face ca acest sol să aibă până la urmă o structură și o continuitate pe profilul solului și o structură mult mai bună. Bineînțeles că în etapele inițiale de tranziție de la agricultura convențională spre semănatul direct, pot să apară unele riscuri cum ar fi cele de așezare mai îndesată a solului în primii ani – ceea ce sperăm să se refacă în timp – o prezență mai mare a șoarecilor (de exemplu acolo unde avem aglomerări de resturi vegetale). Toate acestea însă își pot găsi soluția și pot până la urmă să le transformăm în avantaje în special prin ceea ce înseamnă eficiență economică, subvenții pe care le putem lua în acest caz și prin ceea ce câștigăm de fapt în creșterea conținutului de humus pe parcela respectivă, astfel încât fertilitatea solului să fie îmbunătățită în timp”.
Bakos Stefan, Inginer OSPA Cluj: ”Gradul de tasare al acestui sistem este destul de ridicat. (…) Unde mobilizarea solului este foarte superficială – cel mult până la 8,2, poate 4 cm, acolo gradul de tasare din păcate este destul de ridicat. În timp, acest lucru se va ameliora și acest proces se produce de la suprafață spre adâncime. Acest sistem se aplică de regulă la plante sau specii sau soiuri care au înrădăcinare mai puțin profundă tocmai datorită faptului să reziste la gradul de tasare”.
”S-a observat la sistemul no tillage o creștere a conținutului de humus care au fost măsurate prin determinări de laborator. Nu este o creștere mare – undeva de la 3,1 la 3,6% dar ceea ce înseamnă foarte mult având în vedere faptul că în condiții naturale, un procent de humus se acumulează în sol dacă nu este erodat sau afectat de eroziune undeva la ordinul zecilor sau chiar sutelor de ani”
Ce spun rezultatele analizelor de sol
Cel mai important test pe care fermierul Bekes Arnold l-a făcut în cadrul experimentului a fost cel de laborator. Această investigație specilizată a confirmat creșterea conținutului de humus în solul unde s-au aplicat lucrări minime. ”S-au făcut analize de sol. Din laborator au ieșit concluziile că avem în no-till, față de arătură, în cei 5 ani, jumate de procent de creștere de humus. Așa se zice – că într-un an cam 0,1 – 1 % de humus se poate recâștiga din humusurile pierdute în decursul anilor”, a explicat fermierul.
Testul covorului vegetal
Un al patrulea test în câmp a vizat o altfel de prelucrare a solului, cea cu covor vegetal. Cu grâul ca plantă premergătoare, lucrări de minimum-till, a fost înființat un covor vegetal. Rezultatele au fost peste așteptări, atât pentru specialiști, cât mai ales pentru fermier.
”Am văzut îngrășăminte verzi, un amestec de îngrășăminte verzi și în special prezența în acest îngrășământ a ridichii care intră în sol pe o anumită adâncime 30-40-50 cm și practic realizează o scarificare naturală a solului. Astfel, pentru solurile din această zonă care au un anumit conținut de argilă și care le-ar împiedica să treacă imediat la semănat direct sau la lucrări minime, folosirea îngrășămintelor verzi de acest tip ajută la scarificarea solului pe adâncimea orizontului arabil astfel încât, în viitor fermierul nu va mai vedea de exemplu băltirea apei pe aceste suprafețe – prin acești pori naturali care se realizează prin intermediul acestor îngrășăminte verzi, a mulciului care stă la suprafața solului, se îmbunătățește nu numai umiditatea solului în suprafață – în orizontul arabil – dar sunt perforate și orizonturile acestea care fac trecerea între stratul arabil și stratul sub-arabil, se face o mai bună continuitate între acestea și apa se poate acumula pe un strat mai mare de sol având o rezervă mai mare inclusiv pentru culturile cum ar fi porumbul sau celelalte – chiar lucerna – care merg în sol pe o adâncime mai mare”, a explicat profesorul Teodor Rusu.
