• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricultura României, finanțată 90% prin credit furnizor. Distribuitorii de inputuri: Riscăm blocarea anului agricol!

    Diana Vasilescu -

    Reuniți sub umbrela unui asociații în curs de constituire, reprezentanții celor mai mari firme de distribuție produse agricole au susținut ieri, luni – 23 septembrie, o primă conferință de presă. Principalul subiect discutat a fost impactul pe care l-ar avea în sectorul agricol aplicarea actului normativ aflat în dezbatere publică pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

    Asociația Agro Input România a organizat o primă conferință de presă în ajunul celei de-a doua întâlniri pe marginea textului propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Proiectul, așa cum anunțase anterior ministrul Agriculturii Florin Barbu, vizează păsuirea fermierilor care au fost afectați de secetă, în baza proceselor-verbale ce probează pierderile suferite. Pe lângă suspendarea plății ratelor bancare – măsură deja în vigoare, noul proiect vizează și creditele furnizor și leasing-urile pe care fermierii nu le mai pot achita și pentru care ar urma să fie executați silit.

    Citiți și: Distribuitorii de inputuri agricole: 6 soluții pentru rezolvarea crizei din agricultură

    Mihai Răzvan Moraru, Agro-Est: ”Distribuția de inputuri agricole este un business foarte complex”

    În curs de constituire din punct de vedere juridic, Asociația Agro Input România reunește, conform unui comunicat de presă remis anterior, ca membri, peste 80% din jucătorii din piață, însumând o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 miliarde euro și deservind circa 20.000 fermieri profesioniști, pe o suprafață agricolă de 7 milioane de hectare.

    ”Am tot auzit zilele acestea că distribuitorii LIVREAZĂ inputuri la fermieri (…). Noi nu suntem firme de logistică, nu suntem firme de curierat, procesul de distribuție al inputurilor este unul mult mai complex, iar distribuitorul nu este doar o firmă de transport care mută un sac sau un litru dintr-un județ în altul sau dintr-un depozit în altul. Distribuția de inputuri agricole este un business foarte complex, în primul rând pentru că agricultura României se finanțează într-o proporție covârșitoare, de aproximativ 90%, prin credit furnizor, care doar parțial vine de la producător către distribuitor, restul finanțării fiind oferit de tot lanțul de distribuție. Doi la mână, distribuitorii nu doar că livrează niște produse, ci de 35 de ani, împreună cu fermierul pun pe piață și pun în fermă tehnologii, unde distribuitorul își asumă acele tehnologii, unde distribuitorul aduce produsele inovatoare, unde distribuitorul face consultanța tehnică în fermă, de cele mai multe ori, unde distribuitorul vine și informează pe fermieri despre noutățile din domeniu legislative, tehnologice, deci distribuitorul face mult mai mult și credem că agricultura României s-a dezvoltat în acești 35 de ani, pentru că întotdeauna fermierul a avut un partener și acela a fost distribuitorul. Atunci când fermierul are o problemă în câmp, primul, care este sunat este distribuitorul. Atunci când fermierul are o calamitate sau o problemă financiară, primul care este contactat este distribuitor, deci distribuția nu face doar livrare”, a vorbit, în deschiderea conferinței de presă, fondatorul Agro-Est Munteania, Mihai Răzvan Moraru, subliniind importanța distribuitorilor în activitatea fiecărui fermier.

    Monalisa Ungureanu, Agrii: Tot riscul comercial de neîncasare aparține distribuției

    Monalisa Ungureanu, CEO Agrii România, a arătat că Asociația Agro Input România a transmis decidenților politici o listă cu șase măsuri menite să ajute sectorul agricol să depășească momentul dificil actual. Accentul a fost pus pe nevoia de finanțare a fermierului chiar și în contexte delicate, când băncile refuză să mai crediteze afacerile agricole.

    ”Toți avem parteneri, fermieri care la rândul lor au credite. La rândul nostru finanțăm tot ceea ce înseamnă achiziție de îngrășăminte. Piața din România știți foarte bine că funcționează prin achiziția cash a îngrășămintelor, acest risc noi ni-l asumăm; la semințe și pesticide, chiar dacă preluăm o parte din risc – avem contracte care ne asigură și nouă, la rândul nostru, termene de plată. Tot riscul comercial de neîncasare aparține distribuției. Deci distribuitorul România are fără doar și poate un rol de finanțare a acestui lanț de aprovizionare al fermierilor. Am pornit de la rolul băncilor în România și ne dorim foarte mult ca în continuare instrumentele pe care Guvernul le-a lansat în ultimii 3 ani să continue și să ofere în continuare sprijin fermierilor. E vorba este vorba de Creditul fermierului și Creditul IMM Invest”, a arătat președinta Agrii.

    O parte dintre fermieri se află la acest moment în dificultate de plată, a recunoscut Monalisa Ungureanu, arătând că cea mai mare presiune o reprezintă datele scadente pentru plata ratelor. ”Fermierii în acest moment sunt sub presiune și mulți dintre aceștia se tem că odată cu perioada grea prin care trec, nu își vor putea onora o mare parte din rate și dobânzile scadente la aceste credite. Există o presiune foarte mare în lanț pentru că mulți dintre ei sunt mai puțini bancabili. Au ajuns într-un moment în care, sub amenințarea scadențelor, ajung să fie refuzați de către bănci, dată fiind și presiune acestei legi care urmează să fie adoptată și nu am niciun răspuns. De aceea, membrii asociației noastre doresc deblocarea acestui segment de finanțare printr-o abordare pragmatică, prin aducerea la masa Guvernului a unor soluții practice care să poată să facă fermierul, inclusiv cel care se află sub presiunea unor datorii și a unor situații mai puțin clare din punct de vedere financiar, să poată să-și continue activitatea”, a arătat Ungureanu, precizând că distribuitorii urmează să discute și cu reprezentanții sectorului bancar pentru a se evita un blocaj.

    Gabriela Rizescu, Alcedo: Nu facem decât să blocăm anul agricol viitor

    În continuare, Gabriela Rizescu, președintele Alcedo, a declarat că situația grea din acest an impune, într-adevăr, măsuri noi, la care ”nu am apelat în anii precedenți”, dar că acestea nu trebuie să blocheze noul an agricol.

    ”Noi cu seceta ne-am mai întâlnit. Fermierii au mai trecut printr-o perioadă destul de grea în anul 2020, nici anul trecut n-a fost foarte simplu, dar ce este important să se rețină este că distribuția, așa cum finanțează ea, a găsit, caz cu caz, soluția. Dacă astăzi punem un șablon și toată lumea, pentru că are o bază legală, poate să-și amâne plățile, vă dați seama că nu facem decât să blocăm anul agricol viitor. Ori pentru datoriile pe care le avem acum de plătit, distribuția nu va putea duce singură toată această povară. E important să se înțeleagă că orice plată ajută. E important să se înțeleagă că nu suntem cum poate s-a vehiculat, că suntem executorii de serviciu, nu. Să știți că la nivel de distribuție, partea de executare este ultima verigă pe care o avem pentru a ne recupera datoria. Și procentul de recuperare în astfel de cazuri este foarte scăzut”, a spus Rizescu.

    John Enoiu, Naturevo: Datoriile față de furnizori sunt undeva la 1,5-2 miliarde de euro

    Despre volumul datoriilor acumulate de fermieri către distribuitori a vorbit John Enoiu, fondatorul Naturevo, care a subliniat de la început că agricultura trece printr-o perioadă dificilă în toată Europa și că toate statele membre au intervenit pentru a spriji fermierii.

    ”Toate datoriile față de furnizori actualmente sunt undeva în jur de 1,5 – 2 miliarde de euro. Ori dacă stați bine și vă uitați numai pentru calamități, pentru ce s-a dat pentru inundațiile datorate acestui ciclon au fost la nivelul Uniunii Europene de 10 miliarde de euro. Dacă spre România ar veni niște sume și nu s-ar duce numai neapărat undeva pe apa sâmbetei, (…) și s-ar merge către plata furnizorilor, către plata inputurilor în agricultură se poate de relua circuitul (…) Pentru a a proteja un miliard și jumătate cât ar trebui să se plătească furnizorilor, dacă se protejează în anul următor, pierderile se duc undeva la minimum 5 miliarde, maximum 10 miliarde într-un singur an. Cine își poate permite să gireze un asemenea fenomen?!”, a exemplificat Enoiu importanța unei ”injecții” de capital în sectorul agricol.

    Alte cifre au fost prezentate de Mihai Răzvan Moraru: profit între 1% și 4% pentru companiile din distribuția de inputuri agricole, procend de sub 75% la rata de încasare pe anul trecut, iar pe 2024, puțin peste 50% la acest moment.

    ”Soluția nu este să omorăm lanțul de vânzare, pentru că în martie 2024 ne vom trezi (…) că fermierul nu are ce să pună în pământ, pentru că acea marfă de care are nevoie în martie trebuie comandată acum în septembrie-octombrie, se ambalează pentru România, se dau comenzi de către producători și ajunge în România în noiembrie-decembrie. Deci, practic noi acum asta e momentul în care putem spune că anul 20025 este pus în pericol la un nivel cum nu cred că a mai existat în agricultură până acum„, a tras Moraru un semnal de alarmă.

    La rândul său, președinta Alcedo a subliniat că, în ciuda situațiai dificile, livrările de inputuri agricole nu s-au blocat. ”Atâta timp cât fermierii sunt și achită și așa, de ce să blochezi, nu blochezi, deci mergi mai departe, un mers firesc al business-ului, dar este posibil ca noi să nu putem, dacă fermierii se hotărăsc să urmeze calea, (…), este posibil ca noi să nu putem să încasăm și să achităm mai departe. Deci, astăzi dacă avem marfă, dăm din ce stocuri avem, dar e posibil să nu ne mai putem aprovziona pe viitor”, a semnalat Gabriela Rizescu.

    Dragoș Paraschivoiu, Netagro: 15-20% dintre fermieri au oricum probleme legate de finanțare, de lichidate

    Dragoș Paraschivoiu, CEO Netagro, a evidențiat că, într-adevăr, sunt fermieri care nu vor putea plăti facturile restante, dar aceștia reprezintă un procent minoritar.

    ”Fermierii sunt împărțiți în două categorii: undeva la 80% sunt cei cu care lucrăm bine de ani de zile și facem tot posibilul să mergem mai departe, cei care vor plăti și nu se vor prevala de această potențială ordonanță și într-adevăr, există un procent de 15-20% din fermierii fiecăruia de aici de la masă, care oricum au probleme, oricum au probleme legate de finanțare, de lichiditate. Aici este problema, fiindcă vor fi afectați și ei și cei 80% cei care sunt într-o poziție bună, bună din punct…nu pot fi bună, bună, dar pot merge mai departe”, a spus Paraschivoiu.

    Reprezentanții distribuitorilor de inputuri agricole urmează să aibă astăzi, marți – 24 septembrie, o nouă întâlnire la Ministerul Agriculturii peste a lucra pe marginea textului propus de MADR pentru modificarea actualei OUG 4/2024. La discuții sunt invitați și reprezentanții asociațiilor de fermieri.

    Asociația Agro Input România a transmis un punct de vedere pe marginea proiectului de act normativ, acesta fiind asumat de membrii fondatori ai noii organizații:

    Adidana SRL, prin Florin Deznan
    Agrii Romania, prin Monalisa Elena Ungureanu
    Agrinvest SRL, prin Ali Hamzeh
    Agroland Agribusiness SA, prin Radu Florin
    Agroleg Varo SRL, prin Noemi Varo
    Agroind Cauaceu, prin Dan Corbuț
    Agro-Est Muntenia, prin Mihai Răzvan Moraru
    Agrotex, prin Adrian Lăța
    Agrovena, prin Rafał Pawlikowski
    Agrovet SA, prin Gabriel Pascut
    Alcedo SRL, prin Gabriela Rizescu
    Ameropa Grains, prin Sorin Belu
    Biochem SRL, prin Bogdan Chimișliu
    Chemical Agro SRL, prin Bogdan Enescu
    Chemark Rom, prin Mircea Pop
    Chimagri SRL, prin Irinel Plosca
    Comcereal Vrancea, prinCătălin Scutaru
    Dachim SRL, prin Florin Deznan
    Dafchochim Agro SRL, prin Cojoc Iuliu Liviu
    East Agro Input SRL, prin Noemi Varo
    Ecoplant SRL, prin Dorin Mitroi
    Fertiagro SRL, prin Claudiu Mincu
    Fitoprest SRL, prin Dragoș Moldovan
    Glissando SRL, prin Ioan Biianu
    Golden Star SRL, prin Ștefănescu Radu
    Kwizda Agro, prin Marinela Dura
    Lavora Agro, prin Laurențiu Voinea
    Medicago SRL, prin Octavian Săvoiu
    Merpano SRL, prin Andreea Tosca
    Moldova Farming, prin Cătălin Grigoriu
    MWChim Plant Protect, prin Achim Iulian
    Netagro SRL, prin Dragoș Paraschivoiu
    Norofert Group, prin Vlad Popescu
    SC Plantagro Com SRL, prin Constantin Nechifor
    Promat SA, prin Cristian Moldovam
    RDF SA, prin Florin Deznan
    Rod Bun, prin Alexandru Iancu
    RWA Agro Romania, prin Bogdan Radu
    Sels Agro SRL, prin Radu Nicușor


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!