• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA 2024: Prag minim de plată de 150 de euro pentru crescătorii de animale

    Roxana Dobre -

    Subvenții APIA 2024 – prag minim de plată de 150 de euro pentru crescătorii de animale. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat ce condiții trebuie să respecte fermierii pentru plăţile directe cuplate pentru venit în sectorul zootehnic dacă nu dețin minim 1 ha de teren.

    MADR a lansat vineri, 2 februarie în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat. Documentul este practic primul din acest an, prin care sunt anunțate regulile pentru subvenții ce urmează să fie respectate în campania APIA 2024.

    Fermierii care solicită sprijinul cuplat zootehnic în campania 2024 pentru vaci de lapte, vaci de carne, ovine/caprine sau bivolițe sunt eligibili dacă nu dețin teren  cu condiția ca cuantumul total al plăţilor directe solicitate de un fermier să fie de minimum 150 euro.

    ”În cazul fermierilor care primesc plăţi directe cuplate pentru venit în sectorul zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. b) pentru efectivele de animale şi care nu deţin suprafeţe de teren sau a căror suprafaţă eligibilă a exploataţiei se situează sub 1 ha teren agricol, plăţile se acordă atunci când cuantumul total al plăţilor directe solicitate de un fermier sau care trebuie acordate unui fermier înaintea aplicării de sancţiuni într-un anumit an calendaristic este de minimum 150 euro”, se arată în documentul publicat de MADR care modifică articolul 7 din HG 1571/2022.

    Schemele la care se face referire în proiectul de hotărâre de Guvern prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. b) sunt:

    b) plăţile directe cuplate pentru venit în sectorul zootehnic:
    – pentru vaci de lapte, intervenţia PD-21 prevăzută în PS 2023-2027;
    – pentru taurine de carne, intervenţia PD-22 prevăzută în PS 2023-2027;
    – pentru bivoliţe de lapte, intervenţia PD-23 prevăzută în PS 2023-2027;
    – pentru ovine/caprine, intervenţia PD-24 prevăzută în PS 2023-2027;
    – pentru viermi de mătase, intervenţia PD-25 prevăzută în PS 2023-2027.

    Noua campanie APIA începe în luna martie

    Fermierii ar urma să ceară noi subvenții de la 1 martie 2024

    Potrivit proiectul lansat de MADR, în luna februarie fermierii vor afla și cum arată și ce conține cererea ce urmează să fie depusă la APIA în campania 2024.

    ”Modalitatea de implementare a intervențiilor finanțate din FEGA și de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor și altor cerințe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu cel puțin 15 zile înainte de data lansării campaniei de depunere cereri de plată.  Formularul-tip al cererii de plată  se aprobă anual prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, înainte de data stabilită pentru lansarea campaniei de depunere a cererilor de plată”, se mai arată în document.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă în Monitorul Oficial: Vânzarea unui teren agricol devine nulă dacă nu se achită acest impozit! Un fermier este acuzat că s-a „jucat cu genetica” și a creat oi uriașe pentru vânătoare Plăți subvenții APIA în Săptămâna Mare. Sumele virate în conturile fermierilor

    Ultimele știri

    MADR: Plata subvenției de 100 euro – din 15 mai. Ministrul Barbu: Fermierii vor primi suma promisă! Plouă, dar tot e secetă. Zonele agricole unde există încă un mare deficit de apă în sol O nouă taxă de la ANAF pentru micii fermieri