• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români, ignorați de Iohannis. Între timp, Macron se întâlnește cu șefa CE ca să rezolve problemele fermierilor francezi

    Oana Timar – Agrointeligența

    Niciun răspuns din partea președintelui României pentru fermierii români care au făcut apel la șeful statului să se implice pentru rezolvarea celor mai mari probleme din agricultura românească: importurile din Ucraina și derogările pentru GAEC 7 și GAEC 8. Solicitări similare au și fermierii care protestează în Franța, însă acolo președintele Macron s-a mobilizat imediat și deja joi, pe 1 februarie, are programată o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a soluționa revendicările producătorilor agricoli.

    La nivel european, singurii care au ”acces” la președinta CE sunt șefii de stat. Discuțiile cu comisarii se poartă la nivel de miniștri, însă a devenit clar că deciziile privind Ucraina și derogările GAEC 7 și GAEC 8 îl depășesc, în atribuții, pe comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski. Într-un răspuns dat adresei transmise de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, comisarul Wojciechowski susține că problemele ridicate de fermierii români nu pot fi soluționate.

    Un răspuns similar au primit fermierii români și din partea Ursulei von der Leyen, care a avut decența de a răspunde adresei primite din partea organizațiilor membre în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (Federația Națională PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și LAPAR).

    Dacă oficialii de la Bruxelles și-au făcut timp să răspundă fermierilor români, acest interes lipsește la București. Președintele României, singurul care mai poate debloca, la nivel european problemele fermierilor, este complet absent din discuțiile pe chestiunile din agricultură. Nu a reacționat nici la adresele oficiale (ultima transmisă sub formă de scrisoare deschisă, pe 21 ianuarie -n.r.), nici la strigătul din stradă al fermierilor.

    Președintele Macron se întâlnește direct cu președinta Comisiei Europene

    Lucrurile stau cu totul altfel în Franța, acolo unde președintele Emmanuel Macron a reacționat imediat la apelul fermierilor. Acesta s-a coordonat cu guvernul pentru a obține în această săptămână derogare la GAEC 8 pentru terenul pe care agricultorii sunt obligați să îl lase pârloagă. Astfel, chiar joi, pe 1 februarie, preşedintele Macron va avea o întrevedere, la Bruxelles, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind criza din agricultură şi măsurile de sprijin pe care fermierii le cer la nivelul UE, a anunţat Elysée, relatează AFP, transmite Agerpres.

    Întrevederea dintre Macron și von der Leyen va avea loc în marja unui summit european extraordinar privind bugetul UE, se va concentra în special pe acordul comercial în curs de negociere între UE şi Mercosur, măsurile impuse fermierilor şi sosirea produselor ucrainene în Uniune, a precizat preşedinţia franceză.


    Te-ar mai putea interesa

    Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture