• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, PPE: Consiliul UE a aprobat regulamentul privind rețeaua de date privind durabilitatea fermelor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Consiliul UE a aprobat regulamentul privind rețeaua de date privind durabilitatea fermelor, a anunțat eurodeputatul român, Dan Motreanu cel care a fost responsabil din partea grupului PPE pe acest dosar.

    Dan Motreanu a anunțat astăzi, luni – 13 noiembrie că în Consiliul UE s-a aprobat regulamentul privind rețeaua de date privind durabilitatea fermelor. ”Mi-am atins obiectivul principal: colectarea datelor se va face voluntar și vor exista și stimulente”, a transmis eurodeputatul român.

    Citiți și: Dan Motreanu, eurodeputat: Vot care vizează 80.000 de ferme din UE, în Parlamentul European

    Consiliul UE a aprobat regulamentul privind rețeaua de date privind durabilitatea fermelor

    Dan Motreanu, eurodeputat român: Sunt vizate inclusiv stimulente financiare 

    Eurodeputatul român, Dan Motreanu, a subliniat că prin noul regulament se urmărește să se îmbunătățească sustenabilitatea sistemelor alimentare ale UE printr-un proces mai bun de colectare a datelor.

    Acesta a mai anunțat că toate prioritățile PPE au fost incluse în noul regulament. ”Colectarea datelor se va face pe baza participării voluntare. Am eliminat caracterul obligatoriu propus de Comisie și sancțiunile pentru fermieri, aceștia urmând să fie încurajați să participe la anchete. Am stabilit că statele membre vor elabora planuri dedicate modalităților de stimulare a participării fermierilor. Sunt vizate inclusiv stimulente financiare și oferirea de servicii de consiliere adaptată specificului fermei. Am consolidat protecția datelor cu caracter personal. Am garantat posibilitatea interconectării bazelor de date relevante pentru a reduce povara fermierilor participanți”, a mai menționat Dan Motreanu.

    Citiți și: Dan Motreanu, eurodeputat: Vot care vizează 80.000 de ferme din UE, în Parlamentul European

    Serviciile de consiliere pentru fermieri – îmbunătățite și mai bine adaptate

    Oficialul european a mai spus că propunerea PPE privind categoriile de subiecte care pot fi incluse în anchete a fost aprobată cu mici modificări și va rămâne neschimbată timp de trei ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului.

    ”Serviciile de consiliere pentru fermieri vor fi îmbunătățite și mai bine adaptate”, a subliniat Dan Motreanu.

    Regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial.

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat