• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cadastru gratuit în 2.356 de comune. Lista pe județe cu localitățile intrate în program

    Oana Timar -

    Cadastru gratuit pentru terenuri și case – lista pe județe cu localităților intrate în program. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.356 de unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de 6,5 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 519 UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, dar și din bugetele locale ale primăriilor.

    În primele zece luni ale anului 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 36 de comune.

    Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 204. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 23.835 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 4.988.888,35 de hectare.

    Citiți și: Cadastru gratuit pentru terenuri. Cum se obține – pași de urmat!

    Dintre cele 204 localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 83 de comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. În alte 474 de comune se desfășoară, în prezent, lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localități, cu finanțare europeană, prin POR 2014-2020.

    Cadastru gratuit pentru 7,29 de milioane de hectare care primesc subvenții APIA

    Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,29 milioane de hectare (76%).

    PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

    Citiți și: Cadastru gratuit prin Primărie. Documentele cerute proprietarilor pentru intabularea terenurilor

    ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

    Lista localităților și sectoarelor incluse în PNCCF sunt disponibile, pentru fiecare județ, pe pagina web: https://www.ancpi.ro/pnccf_docs2/index.php


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Tehnologia Chemark Rom la rapiță pune bazele unor producții mari în Teleorman, la ferma Nutrelo Trei boli periculoase depistate în cultura sa de grâu de fermierul Georgian Corniță Se construiește o nouă fabrică ce va prelua lapte de la fermierii români