• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele Iohannis: România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar, a dat asigurări președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută la Cincu, județul Brașov, în cadrul vizitei la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, împreună cu Prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel.

    Președintele României, Klaus Iohannis, a reafirmat astăzi marți – 5 septembrie că România va continua să sprijine Ucraina, ”atât timp cât va fi necesar”.

    Citiți și: Iohannis despre criza din piața cerealelor: ”Este important și bine să fim noi de partea Ucrainei”

    Președintele Klaus Iohannis alături de prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel

    Klaus Iohannis: România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar

    În discursul său de la Cincu, președintele României, Klaus Iohannis, a reiterat sprijinul pe care România este dispusă să îi acorde Ucrainei, subliniind că acesta va continua ”atât timp cât va fi necesar”.

    ”Totodată, România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar. Găzduirea hub-ului pentru instruirea piloților de avioane F-16, inclusiv ucraineni, reprezintă un exemplu clar al acestui angajament. Profesionalismul, devotamentul și tăria de caracter care vă definesc fac ca NATO să fie cea mai puternică alianță politico-militară din istorie”, a declarat șeful statului.

    Citiți și: Președintele Iohannis, reacție după atacul Rusiei în porturi ucrainene: ”Sunt crime de război”

    Șeful statului a dat asigurări că nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv nu a ajuns în România

    În același context, Klaus Iohannis a subliniat că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România. „Dacă preşedintele ţării spune asta, eu cred”, a precizat premierul luxemburghez Xavier Bettel, prezent la conferinţa de presă comună cu şeful statului român.

    Șeful statului a spus că în această situaţie a fost verificat ”tot”. ”Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional, am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia: Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă, da, suntem îngrijoraţi, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească. Am avut chiar astăzi, mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de graniţa noastră, deci foarte-foarte aproape. Suntem însă alerţi, suntem atenţi şi suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi”, a arătat preşedintele.

    El a subliniat că ”România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”.

    Iohannis a vorbit de multiple scenarii în contextul conflictului. ”Ştim exact ce să facem dacă ceva cade pe teritoriul NATO. Toată lumea ştie ce şi cum să facă. Nu sunt informaţii publice, dar vă spun că da, avem un scenariu pentru fiecare posibilitate”, a afirmat Iohannis.

    Preşedintele a întărit faptul că ”nu vrem să avem incidente pe teritoriul NATO, în acest caz, România”.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA despre criticile CE la adresa sistemului sanitar-veterinar: „Nu mi s-a adus niciun reproș direct” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA lovește în conducerea a două instituții-cheie din agricultură. Directorii APIA și ANF, suspendați