• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România deschide un nou punct de frontieră la granița cu Ucraina

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    România va avea un nou punct de frontieră, cu Ucraina. Premierul Marcel Ciolacu şi cel al Ucrainei, Denys Shmyhal, au semnat un acord privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmaţiei – Bila Tserkva (Ucraina).

    Cei doi oficiali au semnat astăzi, vineri – 18 august, la București un acord privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmației – Bila Tserkva. În contextul vizitei premierului Ucrainei, Marcel Ciolacu a reamintit că România a stabilit dublarea în perioada următoare a tranzitului de cereale ucrainean.

    Citiți și: Marcel Ciolacu: Sperăm ca prin România să tranziteze peste 60% din exporturile de cereale din Ucraina

    Tranzit cereale

    Documente importante semnate astăzi la București

    În contextul vizitei în România a prim-ministrului Ucrainei au fost semnate trei documente privind colaborarea bilaterală: Declarația politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina; Acordul privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii și Acordul privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmației – Bila Tserkva.

    „Astăzi au fost semnate alte două documente importante. Acordul privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii, precum şi Acordul privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmaţiei-Bila Tserkva. Sunt dovezi ale extinderii cooperării între România şi Ucraina, în beneficiul cetăţenilor noştri”, a anunţat Marcel Ciolacu, într-o declaraţie de presă comună cu prim-ministrul Ucrainei Denys Shmyhal.

    Potrivit premierului României, eforturile se vor concentra spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente, în primul rând a Canalului Sulina şi a Portului Constanţa.

    În același context, premierul a amintit că România va dubla capacitatea de tranzit pentru cerealele exportate din Ucraina. ”Am stabilit o ţintă ambiţioasă – dublarea în perioada următoare a tranzitului de cereale ucrainean prin România, de la două milioane de tone pe lună acum, la patru milioane de tone, a informat Ciolacu.

    Citiți și: Grindeanu: Creştem capacitatea de tranzit a cerealelor din Ucraina de la 2 milioane la 4 milioane tone

    Mesajul premierului Marcel Ciolacu pentru fermierii români

    În cadrul declarației sale, prim-ministrul Ucrainei a mulțumit Guvernului și cetățenilor români pentru sprijinul constant și solidaritatea manifestată încă din primele zile ale războiului.

    Cei doi prim-miniștri au trecut în revistă proiectele aflate în lucru pentru creșterea traficului maritim, fluvial, feroviar, rutier, precum și la punctele de trecere a frontierei, dar și eforturile substanțiale ale României pentru extinderea capacității logistice, pe toate aceste componente.

    Premierul român a subliniat, de asemenea, măsurile la nivel național și european, care vor avea în vedere în egală măsură nevoia sprijinirii Ucrainei, dar și oferirea unui răspuns adecvat la așteptările și preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români.

    În cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, prim-ministrul Marcel Ciolacu a readus în discuție preocuparea Guvernului României privind respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

    ”Așteptăm deschidere și implicare din partea autorităților ucrainene – așa cum este normal între două state legate printr-o solidaritate atât de puternică. Solicitările noastre sunt firești și rezonabile. Dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi și libertăți de care se bucură persoanele aparținând minorității ucrainene din România”, a precizat prim-ministrul României.

    Consultările între cei doi înalți oficiali au vizat, de asemenea, implicațiile de securitate pentru Republica Moldova și rezultatele Summit-ului NATO de la Vilnius, care au facilitat aprofundarea colaborării dintre Ucraina și NATO.


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR

    Ultimele știri

    Un român ar putea deveni președintele cooperativelor la nivel european! Agro Fest Connect 2026. Evenimentul East Agro și East Grain în vestul țării a fost un succes! (FOTO-VIDEO) Eugen Tomac – desemnat premier. Noul ministru al Agriculturii, politician sau tehnocrat? Noi creații românești de triticale, prezentate în câmp la SCDA Teleorman Ultima zi pentru depunerea cererilor la APIA. Anunț ferm: Termenul nu va fi prelungit!