• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gestul lui Petre Daea care a stârnit un val de reacții: ”Nici Caragiale nu putea să inventeze așa ceva”

    agrointeligenta.ro

    O reacție fix pe dos decât și-a propus a obținut ministrul Agriculturii, Petre Daea. Vizita ta ”surpriză” într-un solar din Izbiceni, județul Olt, unde s-a dus cu un alai de jurnaliști, i-a făcut pe posibilii consumatori nu doar să critice acțiunea de PR, dar și să se întrebe de ce ministrul Daea preferă să muște dintr-o roșie în loc să îi facă analize.

    Din dorința de a arăta consumatorilor că legumele românești sunt sigure pentru consum, ministrul Petre Daea se pare că a stârnit o nouă furtună. În loc să se liniștească apele după cazul de la Glodeanu Sărat, județul Buzău, unde doi legumicultori au fost prinși că foloseau substanțe interzise, acum consumatorii critică și acțiunile hilare cu care ministrul Daea și-a propus să salveze imaginea producătorului român.

    Filmările în care Petre Daea mușcă dintr-o roșie coaptă în timp de ce află într-un solar în care nu vezi decât gogonele au fost aspru criticate pe rețelele de socializare. Cele mai acide comentarii și acuzații au fost lansate pe Reddit, acolo unde cei care au lăsat mesaje sunt consumatori, adică fix persoanele pe care Daea și-a propus să le convingă de cât de sănătoase sunt tomatele românești.

    Iată ce efect a avut acțiunea de promovare gândită de consilierii de imagine ai lui Petre Daea, cel mai probabil:

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Harta secetei din România: unde sunt cele mai mari probleme pentru cultura de porumb Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!