• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ADS va concesiona terenurile neproductive pentru înființarea unor parcuri fotovoltaice și eoliene

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Terenurile statului vor putea fi concesionate în curând și pentru susținerea unor proiecte de investiții în energie. Suprafețele de teren neproductiv, care nu mai pot fi utilizate în agricultură, vor face obiectul unei reglementări noi ce vizează activitatea Agenției Domeniilor Statului (ADS).

    În curând, ADS va putea valorifica și terenurile neproductive, cele pe care nu se mai poate face agricultură, fiind vorba despre suprafețe agricole de categorie inferioară, a precizat George Sava, director general adjunct al ADS. Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, Sava a arătat că vor fi dezvoltate proiecte importante de parcuri solare și eoliene.

    ”Terenurile neproductive, degradate ale statului, care nu pot fi redate circuitului agricol, e un clișeu celebru, dar un clișeu care ne-a dat de gândit în ultimul an, și pe această inițiativă a Comisiei Europene, REPowerEU, se pare că o parte mare din terenurile degradate și neproductive ale Agenției Domeniilor Statului, își vor găsi întrebuințare”, a menționat directorul general adjunct al ADS.

    Mai mult, George Sava a ținut să precizeze că în țara noastră sunt cunoscute deja zonele în care se regăsesc mii de hectare de teren neproductiv.

    Până acum, aproximativ 12.000 de hectare de teren pot fi folosite pentru instalarea de noi sisteme de producere a energiei regenerabile, de la panouri solare la eoliene.

    ”Aproape 3.000 de hectare de teren neproductiv la Piscu Sadovei, Dăbuleni, sau de categoria 5 mai bine spus, aproape 2.000 de hectare la Grindu Chituc și mai sunt încă aproape 7.000 de hectare în toată țara de terenuri neproductive care vor putea fi puse la dispoziție inclusiv fermierilor contractori la ora actuală, dar și altor doritori care doresc să dezvolte astfel de capacități”, a menționat directorul general adjunct al ADS, în cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR1.

    ADS își va modifica obiectul de activitate pentru a putea face concesionări de terenuri scoase din circuitul agricol

    George Sava, directorul general adjunct al ADS, a ținut să precizeze că agenția nu are în acest moment ca obiect de activitate concesiunea unor astfel de suprafețe. Guvernul urmează să modifice în acest sens actuala legislație care reglementează atribuțiile ADS.

    ”Agenția Domeniilor Statului, la acest moment, nu are ca obiect de activitate concesiunea unor astfel de suprafețe pentru astfel de activitate și ca atare își modifică obiectul de activitate pentru a putea concesiona aceste suprafețe, a obține venituri din ele, generoase de altfel, după cum știm foarte bine ce înseamnă piața de închiriere pe zona de energie. Aceste sume urmează să fie duse într-un fond special de achiziție a terenurilor agricole de către statul român, terenuri care se vor întoarce mai departe în circuit. Vor fi noi terenuri agricole, terenuri bune, care vor fi reintroduse în circuitul agricol și vor fi date mai departe către fermieri”, a conchis George Sava, directorul general adjunct al Agenției Domeniilor Statului (ADS), invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia, de la TVR1, care poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 10:00.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: George Sava – ADS (15.12.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Peste 4.000 de cercetători din 50 de țări participă la Conferința Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de USAMV București