• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Produsul montan” ia cu asalt rafturile magazinelor: Cum pot profita producătorii români de pe urma unei decizii luate la Bruxelles

    agrointeligenta.ro

    Alimentele ce provin exclusiv din zonele de munte vor putea purta eticheta de ”produs montan”, potrivit Comisiei Europeane care a adoptat  recent un nou regulament prin care se stabilesc condiţiile de utilizare a acestei menţiunii în comercializare. Decizia luată la Bruxelles este favorabilă producătorilor români și le-ar putea asigura o mai mare deschidere pe piața internă, dar și în afară.

    Regulile conform cărora producătorii își pot eticheta alimentele ca fiind produse la munte sunt stricte. Astfel, menţiunea „Produs montan” poate fi aplicată produselor obţinute din animale crescute cel puţin în ultimele două treimi ale vieţii lor în zone montane, dacă produsele sunt prelucrate în aceste zone. Eticheta poate fi aplicată şi de către producătorii care practică transhumanţa, dacă animalele au fost crescute cel puţin un sfert din viaţă la munte şi să fi păscut pe păşuni montane. Inclusiv apicultorii îşi pot vinde mierea sub noua denumire, dacă albinele au colectat nectarul şi polenul doar în zone montane.

    Primii producători naționali care au salutat ideea au fost cei din nord-estul țării, zonă cu mult relief muntos. Totuși, fermierii se gândesc de pe acum că pentru a obține recunoașterea produselor montane va fi nevoie și de o investiție financiară în acest sens, una similară cu obținerea atestatului de produs tradițional.  În acest sens, omul de afaceri Alexandru Scheul, patronul abatorului Killer (Suceava), a explicat că toate etichetele produselor de tip „bio”, „tradiţional” şi mai noi nou „produs montan” nu vor face altceva decât să deruteze consumatorul. „Atestatul pentru produsul tradiţional se obţine extrem de greu, birocraţia fiind mare. Verificarea autenticităţii produselor alimentare este extrem de costisitoare”, a spus Scheul.

    Şi totuşi, cine îşi permite are porţile UE deschise, mai ales că zona Carpaților românești are o reputație foarte bună în toată lumea, fiind apreciată ca un tărâm în care s-au păstrat tradițiile, rețetele vechi și stilul de viață sănătos de odinioară.

    La fel ca și în cazul produselor tradiționale, fermierii apreciază că va fi nevoie de o campanie de promovare a acestui nou tip de produs alimentar. „Ideea este bună, doar că aceste produse trebuie promovate. Magazinele încheie contracte doar pentru cantităţi mari, cu asociaţii de producători. Produsul trebuie să fie sub forma unui brand, altfel nu poate fi vândut. Producătorii se pot asocia în clustere, dar, trebuie să existe un interes comun al administraţiilor locale, al producătorilor. Cu siguranţă aceste produse montane vor fi căutate, deoarece au o calitate superioară”, a declarat pentru Ziarul Evenimentul și  Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC România şi ANTREC Neamţ.

    produse traditionale romanestiŞeful Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Schipor, este de părere că în acest caz va fi avantajat producătorul, care va reuşi să obţină un preţ corect pentru produsul său. El a atras atenţia că nu orice producător care se află în zona de munte va putea să-şi vândă produsele alimentare sub eticheta „produs montan” şi că vor exista mecanisme prin care aceste alimente vor fi atestate.

    Potrivit normelor europene, din această categorie vor face parte produse din carne, lapte, peşte, legume şi miere. În România, 33% din suprafaţă este ocupată de zona montană. „Produsul tradiţional sau cel de munte va fi unul de lux. Sunt oameni care-şi vor permite să facă astfel de achiziţii şi oameni care nu-şi vor permite. Avem şi consumatori care preferă muşchiul de vită argentiniană. Spre acest tip de consumator se va îndrepta şi produsul de munte”, a completat Vasile Schipor, şeful Direcţiei Agricole Suceava.

    Foto: Ziarul Evenimentul

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Seceta l-a obligat pe Dimitrie Muscă să înceapă în acest an însilozarea porumbului cu mult înainte de termen! Romeo Șoldea, mesaj la încheierea mandatului la conducerea ANF: „Am urmărit apropierea instituției de nevoile reale ale fermierilor” Raport MARS: Seceta schimbă harta recoltelor din UE dar România rămâne cu perspective bune la grâu și orz Piața cerealelor, la zi. Bursa MATIF în scădere, corecții în România și presiune pe prețurile din Rusia și Ucraina Un hibrid de rapiță pe care fermierii mizează masiv: LID Invicto de la Lidea