• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociaţia Forţa Fermierilor cere suplimentarea fondurilor europene alocate tinerilor din agricultură

    agrointeligenta.ro

    Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) a cerut suplimentarea fondurilor alocate tinerilor din agricultură. Organizația a transmis Ministerului Agriculturii și, spre informare, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, o adresă în care arată că mii de tineri care vor astăzi să facă agricultură vor pleca din țară din cauză că nu sunt sprijiniți.

    În cadrul unei adrese înregistrată la Registratura Ministerului Agriculturii cu numărul 14030/27.10.2021, Asociația Forța Fermierilor solicită suplimentarea bugetului alocat Submăsurii 6.1. Instalarea Tinerilor Fermieri.

    4.300 de tineri români au depus proiecte pentru fermă

    ”Bugetul alocat inițial de 100 milioane euro este insuficient în condițiile în care peste 4.300 de tineri români, au depus proiecte la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale. Schimbarea de generații în agricultură este prioritară pentru viitorul satului românesc și pentru agricultura României și a Europei, în general, pe termen scurt, mediu și lung”, se arată în adresa AFF elaborată în coordonarea Diviziei de Consultanță condusă de Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri Olt, organizație afiliată AFF.

    Tinerii fermieri s-au înregistrat deja la APIA ca șefi de exploatație

    ”Tinerii fermieri care deja și-au înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului o firmă cu sediul în mediul rural, care și-au asumat preluarea sau achiziția unei ferme sau chiar au înființat de la zero o fermă, care sunt deja înregistrați la APIA și desfășoară activități economice, și care deja sunt mici antreprenori locali, au nevoie de sprijin financiar pentru înrădăcinarea acestora în zona rurală, aducând plus valoare satului și economiei românești”, explică reprezentanții Asociației Forța Fermierilor.

    Suplimentarea fondurilor pentru tinerii fermieri poate stopa exodul lor către alte state

    Organizația de fermieri subliniază că ”depopularea satelor Românești, și exodul tinerilor către alte state, ne obligă pe toți să identificam soluții și să gândim strategii pe termen scurt, mediu și lung, pentru ca tinerii să rămână în zona rurală, drept pentru care suplimentarea bugetului aferent submăsurii 6.1. este esențială și vine ca o recunoaștere a eforturilor realizate de cei peste 4.300 de tineri care își doresc să demareze o afacere agricolă”.


    Te-ar mai putea interesa

    AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Un român ar putea deveni președintele cooperativelor la nivel european! Agro Fest Connect 2026. Evenimentul East Agro și East Grain în vestul țării a fost un succes! (FOTO-VIDEO) Eugen Tomac – desemnat premier. Noul ministru al Agriculturii, politician sau tehnocrat? Noi creații românești de triticale, prezentate în câmp la SCDA Teleorman Ultima zi pentru depunerea cererilor la APIA. Anunț ferm: Termenul nu va fi prelungit!