• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Funcționar din primărie – condamnat pentru că a înregistrat un contract de arendă nesemnat!

    agrointeligenta.ro

    Un funcționar din cadrul unei primării a fost condamnat de instanță după ce a înregistrat un contract de arendă care nu purta semnătura proprietarului terenului și care era exploatată fără acordul acestuia.

    Liviu Axinia, funcționar al primăriei Heleșteni, județul Iași, a fost condamnat în urma unui proces care a durat 8 ani, deschis de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Fapta lui Axinia a fost aceea că a permis unui fermier care administra peste 500 ha de teren să încaseze nelegal subvenţii pentru încă 2,17 ha.

    În 2013, Axinia era inspector în cadrul compartimentului agricol al primăriei Heleşteni, având printre atribuţii şi eliberarea tabelelor centralizatoare ale contractelor de arendă cu suprafeţele deţinute de fermieri. În această calitate, Axinia a înregistrat şi un contract de arendă pentru suprafaţa de 2,17 ha deţinută de o femeie din localitate, contract însă nesemnat de acesta. Suprafaţa respectivă era exploatată, fără acordul femeii, de un fermier care administra în total 524 ha de teren pe raza comunelor Heleşteni şi Strunga.

    În acest fel, fermierul a încasat ilegal subvenţii în valoare de 4.220 lei, dintr-un total de aproape 340.000 lei.

    Cazul a intrat în atenţia procurorilor DNA.

    În iulie anul trecut, Axinia a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cazul fiind înaintat Tribunalului. Magistraţii acestei instanţe l-au condamnat pe Axinia la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

    Latura civilă a dosarului a rămas nesoluţionată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură având posibilitatea înaintării unei acţiuni distincte pentru a-şi recupera cei 4.220 lei. Sentinţa nu este încă definitivă.

    Contestaţia depusă de APIA va fi analizată de Curtea de Apel în decembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!