• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA – controale suplimentare la agricultorii care au cerut plata pe fermă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Controale în teren efectuate de APIA, anunțate de ministrul agriculturii, Adrian Oros. Șeful de la agricultură a declarat, marți, 27 iulie, că în acest an în premieră funcționarii APIA vor face echipă cu cei de la Direcțiile Agricole pentru verificările care se fac în teren la beneficiarii programului pentru legume, care are un cuantum de 2.000 euro/fermă. APIA a anunțat anterior că verificările nu se fac prin selecție ci toți fermierii care au depus cerere până la 20 iulie vor fi controlați!

    ”Pentru programul Legume în spații protejate, perioada de depunere a cererilor s-a încheiat în 20 iulie, sunt 14.239 de beneficiari pe o suprafață de 1532,2 hectare. Aici, de controlul acestui program, am introdus alături de Direcțiile Agricole și pe colegii de la APIA care vor verifica existența culturilor, iar cei de la DAJ-uri valoarea producției. Cuantumul sprijinului este de 2000 de euro pe 1000 de metri pătrați și se referă aici la cei care cultivă roșii, ardei, vinete și castraveți”, a declarat ministrul Agriculturii.

    Verificările vor începe în luna octombrie

    Conform unui comunicat al APIA, transmis pe 21 iulie, valorificarea producției se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

    ”Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA efectuează verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare”, subliniază agenția.

    Potrivit sursei citate, în urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:
    – suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;
    – suma cuvenită, cu respectarea principalelor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat