• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociația Forța Fermierilor îi cere Ministrului Agriculturii să organizeze o dezbatere privind situația din zootehnie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Asociația Forța Fermierilor a  transmis astăzi, luni – 25 ianuarie, o adresă către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în atenția ministrului Agriculturii Adrian Oros, prin care îi solicită acestuia să organizeze ”o largă dezbatere publică cu privire la evaluarea activității ANZ dar și cu privire la oportunitățile și riscurile pe care crescătorii de animale din România le au în față, pe termen scurt și mediu”.

    Vă inserăm integral adresa trimisă de Asociația Forța Fermierilor, care a fost remisă și către Agrointeligența-AGROINTEL.RO:

    ”Stimate domnule Ministru,

    Urmare a solicitărilor venite din partea membrilor noștri din sectorul zootehnic, vă rugăm să aveți amabilitatea să organizați, sub înaltul patronaj al Ministrului Agriculturii, o largă dezbatere publică cu privire la evaluarea activității Autorității Naționale pentru Zootehnie – ANZ dar și cu privire la oportunitățile și riscurile pe care crescătorii de animale din România le au în față, pe termen scurt și mediu. Vă stăm la dispoziție cu o echipă extrem de bine pregătită, compusă din membri ai asociației noastre, cu experiență și expertiză în domeniu.

    Evident, suntem disponibili exact atunci când programul dumneavoastră va permite, în zilele următoare, organizarea acestei dezbateri naționale. Aceasta ar trebui transmisă în direct pe pagina de Facebook a MADR și ar trebui să aibă loc, vă propunem, cu participarea întregului mediu asociativ din zootehnie, a echipei din minister și a conducerii ANZ.

    Propunem ca dezbaterea să pornească de la declarația dumneavoastră din interviul acordat recent la Agerpres: “(…)…situaţia subvenţiilor pentru animale. Am obţinut o modificare a datei de referinţă pentru subvenţii, dar ea va începe din 2023, însă mă refer în primul rând şi la o bază de date reală, inclusiv la acele registre de ameliorare a raselor ale asociaţilor. Şi acolo este un subiect sensibil, iar mulţi crescători sunt deranjaţi. Toate acestea trebuie să le lămurim. Sunt lucruri urgente, deranjante, dar necesare. Şi trebuie rezolvate anul acesta”.

    În speranța unui răspuns pozitiv pentru fermierii din România, vă mulțumim anticipat.

    Cu stimă,
    Președinte Asociația Forța Fermierilor
    Vlad Macovei”

    Adresa Asociației Forța Fermierilor către Ministerul Agriculturii o găsiți AICI în format PDF sau mai jos în articol

    Reamintim că săptămâna trecută, joi – 21 ianuarie, Asociația Forța Fermierilor a trimis către MADR o scrisoare deschisă prin care a cerut publicarea în regim de urgență a proiectului de Ordonanță de Urgență pentru despăgubirea fermierilor care au înregistrat pierderi din cauza secetei, la culturile de primăvară. Despre acest subiect puteți citi aici: Asociația Forța Fermierilor – scrisoare deschisă către MADR: ”Publicați urgent proiectul pentru despăgubirile la culturile de primăvară!”

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!