• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ORDIN MADR: Ajutor de minimis de 18,5 milioane de euro pe an pentru fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Schemă de ajutor de minimis, prelungită până la data de 31 decembrie 2023. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat astăzi, luni 23 noiembrie, în dezbatere publică un ordin de ministru pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1353/2018 pentru instituirea schemei de ajutor de minimis „Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”.

    Potrivit documentului citat, schema de minimis se aplică până la data de 31 decembrie 2023.

    Scopul schemei constă în facilitarea accesului întreprinderilor la finanțarea operațiunilor eligibile prevăzute de fișele submăsurilor sM 4.2, 4.2a, 6.4 și LEADER aferente, prin intermediul unor împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală.  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția generală dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru PNDR are calitatea de furnizor de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar!

    Ultimele știri

    Seceta l-a obligat pe Dimitrie Muscă să înceapă în acest an însilozarea porumbului cu mult înainte de termen! Romeo Șoldea, mesaj la încheierea mandatului la conducerea ANF: „Am urmărit apropierea instituției de nevoile reale ale fermierilor” Raport MARS: Seceta schimbă harta recoltelor din UE dar România rămâne cu perspective bune la grâu și orz Piața cerealelor, la zi. Bursa MATIF în scădere, corecții în România și presiune pe prețurile din Rusia și Ucraina Un hibrid de rapiță pe care fermierii mizează masiv: LID Invicto de la Lidea