• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Metoda folosită de un fermier care de 10 ani nu mai are probleme cu mistreții deși are teren lângă pădure!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierul care de 10 ani nu mai are probleme cu mistreții deși are teren lângă pădure! După ce am prezentat recent cazul agricultorului ieșean Daniel Florici a cărui parcele semănate cu porumb au fost devastete de mistreți, acesta fiind nevoit să reînsămânțeze din nou, am fost contactați de un fermier tot din județul Iași care s-a gândit că experiența sa poate fi de ajutor colegilor agricultori. Conform fermierului ieșean, practica pe care a introdus-o ca regulă la el în câmp s-a dovedit o metodă care dă roade de ani buni împotriva atacului mistreților după semănatul porumbului.

    Iulian Țurcanu, un fermier care lucrează 300 de hectare de teren, dintre care 130 de porumb, în comuna Andrieșeni, județul Iași, spune că de 10 ani de zile nu a mai avut probleme cu mistreții după ce a semănat. După ce în trecut a încercat fel și fel de metode de a speria și a de a alunga porcii sălbatici, scăparea a venit într-un an în care i-a venit ideea de a tăvălugi terenul unde semănase porumb, iar de atunci stă liniștit în această privință.

    Am văzut că tot mai mulți fermieri se plâng că le scot mistreții sămânța de porumb din pământ. Am avut și eu astfel de probleme, dar de 10 ani de zile, imediat după ce semănăm, dăm cu tăvălugi și nu mai avem probleme. Trebuie dat imediat, adică în aceeași zi ca dacă nu riști ca noaptea să vină porcul și să scoată sămânța. Cine se știe că are probleme, să meargă și să dea cu tăvălug, un tăvălug inelar pentru că poți intra indiferent dacă este mai ud terenul sau nu. Noi avem tăvălugi din aceia de pe timpul lui Ceaușescu. În funcție de ce tractor are fiecare, în medie poți da cu tăvălugi cam 40 de hectare pe zi”, a declarat fermierul ieșean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Tăvălugitul terenului pe care se seamănă porumb are loc an de an în ferma lui Țurcanu Iulian, chiar dacă acest lucru implică costuri suplimentare: ”Și anul ăsta am tăvălugit, imediat după ce am semănat. Noi avem cam 30 de hectare care sunt predispuse la atacuri ale mistreților pentru că sunt bucăți de teren pe care le avem pe lângă pădure. E puțin costisitoare operațiunea pentru că mai consumi un 3 litri de motorină pe hectar, mai plătești omul de pe tractor, dar asta e, nu avem ce face”.

    Fermierul Iulian Țurcanu crede că prin tăvălugit se pierde dâra de semănătoare, pământul se uniformizează și astfel mistreții nu mai știu unde este rândul.

    Eu cred că mistreții nu mai atacă pentru că nu mai văd dâra de semănătoare, deci datorită tăvălugului se pierde dâra, că ei merg pe acel șănțuleț, dintr-un capăt în altul al rândului. Deci, atunci când dai cu tăvălugi, pământul rămâne uniform și mistreții nu mai știu unde este rândul. Altă variantă nu există pentru că le-am încercat pe toate. Ne-am dus noaptea, am aprins cauciucuri, am dat cu petarde și degeaba, nu rezolvam nimic”, a dezvăluit fermierul din Iași.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture