• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA a recuperat toate oile moarte de pe nava eșuată în portul Midia. Cadavrele au fost incinerate!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Toate oile care au pierit în accidentul navei Queen Hind au fost recuperate și incinerate! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că astăzi, vineri – 13 martie, a finalizat operațiunea de recuperare a oilor moarte din nava Queen Hind.

    Potrivit unui comunicat al ANSVSA remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, au fost extrase din epava navei 14.230 de cadavre. Cadavrele de animale, împreună cu resturile de SNCU (subproduse nedestinate consumului uman), de fân și de furaje grosiere s-au descărcat manual și mecanizat de către personalul specializat în astfel de lucrări, de pe fiecare nivel al navei, precum și din fiecare compartiment. Materialul a fost manipulat și colectat în saci din material impremeabil și introdus în containere închise etanș, care la rândul lor au fost încărcate cu ajutorul unei macarale în mijlocul de transport autorizat sanitar-veterinar și dirijate la o unitate de neutralizare SNCU, în vederea incinerării.

    Medicii veterinari din cadrul DSVSA Constanța și DSVSA Tulcea au supravegheat operațiunea din acvatoriul portului Midia desfășurată de către reprezentanții firmei Grup Servicii Petroliere, coordonată de Instituția Prefectului Constanța la care au participat și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Dobrogea, ai Agenției de Protecția Mediului, precum și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral și ai Poliției Române.

    ANSVSA informează că a fost inventariat numărul de capete de animale, precum și crotaliile de identificare, fiind  întocmit un registru de evidență a transporturilor de SNCU. Mijloacele de transport a SNCU au fost autorizate sanitar veterinar, dezinfectate după fiecare transport de către unitatea de neutralizare din județul Tulcea.

    Acțiunea de incinerare a cadavrelor de oi din nava eșuată în portul Midia a început în data de 28 februarie și se va încheia în cursul zilei de astăzi.

    În primele zile după eșuarea ambarcațiuii au fost recuperate 252 de oi și 173 de cadavre. Dintre animalele salvate, 180 au supraviețuit și au fost tranferate la un adăpost din localitatea Burias, județul Ilfov, aparținând asociației „ARCA – ANIMAL RESCUE AND CARE”, asociație care le are în custodie.

    Vă reamintim că în luna noiembrie a anului trecut, nava Queen Hind, care transporta 14.600 de oi, s-a scufundat în portul Midia-Năvodari.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture