• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful APIA anunță condiția obligatorie pentru plata avansului din subvenție

    agrointeligenta.ro

    Șeful APIA, întâlnire cu toți directorii din teritoriu. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea, a avut recent o discuție cu directorii din mai multe regiuni ale țării pe marginea pregătirii pentru plata avansului aferent Campaniei 2019, care va fi plătit începând cu 16 octombrie.

    ”Am discutat cu domnul director al APIA Mureş, Ovidiu Săvâşcă, fiind şi şef de regiune, să invite directorii din regiune, respectiv de la Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, dar şi de la Brăila. Am discutat teme uzuale despre funcţionarea centrelor judeţene, mai ales că începând cu data de 1 iulie demarează campanie de control pe teren pentru cererile care au fost depuse în anul 2019, control care se va încheia în data de 30 septembrie, astfel încât începând cu 16 octombrie să înceapă plata în avans pentru anul 2019”, a arătat Pintea, potrivit publicației ZI de zi. Astfel, finalizarea controlului reprezintă o condiție obligatorie pentru ca funcționarii APIA să poată demara la termenul propus plata avansului APIA din acest an.

    În Campania 2018 statele membre au platit avansuri de pana la 70% pentru platile directe, adică SAPS, Plata Redistributivă, Înverzirea, Plata pentru tinerii fermieri si de pana la 85% pentru sprijinul acordat in cadrul dezvoltarii rurale, prevazut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

    Nu au făcut obiectul și nu au fost autorizati la plată in avans, fermierii care au accesat alte scheme de plati in afara celor cuprinse in hotararea de guvern (ajutoare nationale tranzitorii, sprijinul cuplat in sector vegetal (SCV -1-8) si in sector animalier (SCZ-TC si SCZ –VL), care au fost autorizati pentru platile regulare cu plafoane alocate, prevazute in bugetul anului 2019.

    Perioada legală de autorizare la plata, în avans, este cuprinsă între 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, iar în perioada 1 decembrie 2019 – 31 martie 2020, se vor efectua platile finale, pentru toate schemele accesate de către fermieri, în Campania 2019.

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat