• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Borcanele cu miere naturală vor avea hologramă de autenticitate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Borcanele care conțin miere adevărată vor fi comercializate având o hologramă de autenticitate. Acest însemn îi va ajuta pe consumatori să aleagă un produs 100% natural fără adaus de siropuri sau zahăr. Pentru apicultori, măsura va însemna un sprijin real în lupta cu mierea falsificată.

    Sistemul de holograme va fi similar cu cel de la vinuri, a anunțat secretarul de stat Daniel Botănoiu de la Ministerul Agriculturii. ”Dorim să introducem acel sistem de holograme, la fel ca în cazul vinurilor, să ştim la orice moment cine este producătorul, când a produs, locul, zona. Astfel, dovedim calitatea produselor româneşti, trasabilitatea lor. L-am rugat pe domnul Fetea (preşedintele Asociației Crescătorilor de Albine, Ioan Fetea – n. r.) să ne dea o mână de ajutor ca să putem duce produse de calitate ridicată copiiilor noştri”, a spus reprezentantul MADR, citat de Agerpres.

    În ultimii ani, crescătorii de albine au reclamat că piața românească este invadată de miere falsificată. Aceasta este fie amestec de miere naturală și siropuri, fie este miere de calitate inferioară adusă din afara UE și comercializată ca un produs premium din stupine românești.


    Te-ar mai putea interesa

    Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă