• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCHIMBARE MAJORĂ pe piața LAPTELUI: ”Nu ne putem schimba fermele PESTE NOAPTE!”

    agrointeligenta.ro

    Schimbare majoră pe piața laptelui. După ce în ultimii ani, procesatorii nu au fost interesați să cumpere laptele premium din ferme, oferind un preț unitar, acum industria le cere crescătorilor să vină cu lapte care are un procent mai mare de grăsime.

    Calitatea laptelui nu a fost răsplătită în ultimii ani de către procesatori. Astfel, aceștia au preluat cantitățile fără a bonifica procentul mai mare de grăsime, iar fermierii au ajuns să se concentreze pe cantitate și mai puțin pe parametrii de calitate ai laptelui. Acum lucrurile par să se schimbe, însă fermierii, care deja au investit în genetică productivă, nu pot să se adapteze peste noapte noii cereri din piață.

    Până acum, procesatorii făceau figuri în contracte (…), nu prea voiau să plătească grăsimea. Acum, chiar din discuțiile cu ei ne spun: faceți lapte cu grăsime. Și a fost simpatic Dorin Cojocaru (președintele Asociației Patronatului din Industria Laptelui, APRIL – n.r.), care a spus: Acum ar trebui să aveți vaci care dau grăsime, Jersey sau oricare rasă. Domnule Cojocaru, dacă am putea schimba așa repede rasele ca și cum schimbăm fierul pe strung, ar fi foarte bine, dar ne trebuie câțiva ani. Până atunci se schimbă iar politica și discutăm de alte calități și alți parametri la producție”, a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), în cadrul Conferinței ”Fermierii României: Prețul corect al recoltei din 2018”.

    La evenimentul organizat joi, 21 iunie, de Grupul Agrointeligența – BT Video și Mediafax, liderul din sectorul de creștere a vacilor a subliniat că astfel de situații pot fi prevenite printr-o asociere puternică a fermierilor. ”Trebuie să avem grijă și o spun cu toată fermitatea. Fără forme asociative puternice, fără forme asociative economice până la urmă, nu vom putea să facem față concurenței vizavi de nivelul plăților. Într-adevăr, convergența este un vis să mergem la un așa nivel, dar noi uităm celelalte aspecte și celelalte forme de sprijin pe care am reușit să le implementăm pe culturile tehnice, iar în sectorul vacii cu lapte o spun și am văzut și reacțiile europenilor vizavi de plățile din 2015-2016, avem cel mai mare sprijin cuplat din UE, după noi vine Franța. Noi suntem la 400 euro și vine Franța la 80 euro”, a vorbit Claudiu Frânc despre viitorul subvenționării vacii de lapte.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte