• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SOLUȚIE ANTIFURT: A înfășurat cireșul în sârmă ghimpată ca să nu poată copiii să se urce în pom!

    agrointeligenta.ro

    Cireșul înfășurat în sârmă ghimpată – soluție ”diabolică” pentru a proteja recolta de fructe dintr-un pom aflat în fața blocului. Un bărbat din Bistrița a aplicat neobișnuita metodă antifurt pentru a-i împiedică să se suie în pom pe copiii care ar putea să mănânce fructele coapte.

    Întâmplarea s-a petrecut recent pe strada Mesteacănului din municipiul Bistrița, unde, un cireș aflat în curtea unui bloc a fost înfășurat, peste noapte, în sârmă ghimpată, pentru ca nu cumva vreun copil să se suie în el și să mănânce fructele.

    Jurnaliștii de la publicația Bistriteanul.ro spun că anul trecut, aceluiași cireș, din aceleași motive, i-au fost tăiate crengile pentru ca fructele să nu fie atinse de nimeni.

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Harta secetei din România: unde sunt cele mai mari probleme pentru cultura de porumb Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    ANSVSA începe vaccinarea oilor contra pestei micilor rumegătoare! Primele județe unde se face imunizarea ovinelor Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor, la zi. Prețurile actualizate DAP Constanța: grâu – 219 euro/tonă, rapița – 530 euro/tonă Val de ploi torențiale! ANM avertizează asupra unor acumulări de peste 70 l/mp Fermierii care seamănă rapiță mizează pe Blackjack, un hibrid mereu câștigător