• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FONDURI EUROPENE pentru fermierii din ZONA MOLDOVEI: Când se depun proiectele și ce bani se pot accesa!

    agrointeligenta.ro

    Unul dintre cele mai active grupuri de acțiune locală din zona Iași – Botoșani a anunțat calendarul estimativ al apelurilor de proiecte pentru anul în curs. GAL Valea Prutului, din care fac parte 11 comune din cele două județe, pune la bătaie finanțări de aproape jumătate de milion de euro.

    Grupul are deja două apeluri active, iar alte trei vor fi lansate în perioada iunie – august 2018. Cel mai important apel face referire la măsura 2/3A privind procesarea producției agricole. Pe această linie de finanțare, suma totală disponbilă pentru fermieri ajunge la aproape 180.000 euro.

    Unul dintre scopurile măsurii vizează introducerea de tehnologii noi, moderne și prietenoase cu mediul, care să contribuie la creșterea nivelului global de performanță al exploatațiilor. Potrivit GAL Valea Prutului, accentul va fi pus în special pe exploatațiile de dimensiuni mici și medii, cu potențial de creștere a competitivității.

    Marea majoritatea a fermierilor mici și mijlocii se confruntă cu problema prețurilor scăzute pentru produsele agricole, neavând capacități de depozitare sau de procesare. În teritoriul GAL Valea Prutului nu există unități de procesare pentru lapte și carne, care ar fi un real sprijin pentru crescătorii de animale”, se arată în descrierea liniei de finanțare cu privire la una dintre categoriile de beneficiari.

    Fermierii pot utiliza fondurile inclusiv pentru investiții privind utilizarea surselor de energie regenerabilă (solară, eoliană, geotermală etc.) pentru activitățile de procesare.

    Apelul de proiecte privind procesarea producției agricole va fi deschis pe 11 iunie și va fi închis pe 11 iulie. În același interval este programat și apelul „cooperare pentru dezvoltare”, unde sunt disponibili 80.000 euro, în timp ce, în perioada 10 august – 10 septembrie va fi deschis apelul privind „diversificarea economiei din teritoriul Valea Prutului”. În acest caz mai pot fi atrași doar 10.000 euro, alți peste 100.000 euro fiind cheltuiți în prima sesiune de apeluri (2017).

    În prezent, în Valea Prutului, sunt deschise apeluri ce țin de integrarea minorității rome (30.000 euro) și dezvoltarea infrastructurii sociale (60.000 euro).

    Din GAL Valea Prutului fac parte opt comune din județul Iași (Andrieșeni, Biolvari, Popricani, Probota, Roșcani, Țigănași, Trifești și Victoria) și trei din Botoșani (Santa Mare, Românești și Ștefănești).


    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă