• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMĂ MISTUITĂ DE FLĂCĂRI! Verdictul pompierilor: FOCUL A FOST PUS DE O MÂNĂ CRIMINALĂ!

    agrointeligenta.ro

    Un incendiu devastator a mistuit în noaptea dintre joi spre vineri o întreagă exploataţie agricolă! Flăcările, care conform autorităților ar fi fost pornite intenționat, au lăsat pagube importante în ferma localizată în județul Vrancea. Mai multe animale care nu au avut nicio șansă în fața nenorocirii: o vacă, 80 oi, 35 capre și 6 porci. 

    În această noapte, în jurul orei 02.20, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu în comuna Urechești. La fața locului s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Având în vedere amploarea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate gradual cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă”, se arată într-o comunicare a ISU Vrancea.

    După cinci ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat, în urma acestuia arzând acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 300 mp, acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de cca. 300 mp, 2000 baloți lucernă, butoaie, teasc și alte bunuri de uz gospodăresc.

    Din nefericire, incendiul a surprins și omorât mai multe animale: o vacă, 80 oi, 35 capre și 6 porci.

    Mai grav este că în urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    ANSVSA începe vaccinarea oilor contra pestei micilor rumegătoare! Primele județe unde se face imunizarea ovinelor Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor, la zi. Prețurile actualizate DAP Constanța: grâu – 219 euro/tonă, rapița – 530 euro/tonă Val de ploi torențiale! ANM avertizează asupra unor acumulări de peste 70 l/mp Fermierii care seamănă rapiță mizează pe Blackjack, un hibrid mereu câștigător