• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SURA DE STEPĂ – rarisimă în fermele din România, VEDETĂ LA TÂRGUL AGRALIM

    agrointeligenta.ro

    Sura de stepă este una dintre rasele de vaci de lapte care au cunoscut cândva o mare popularitate, însă acum sunt greu de găsit în ferme. Târgul Agralim de la Lețcani Iași este prilejul pentru a vedea exemplare cu genetică excepțională din efectivelul total de circa 50 de capete de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu din județul Iași.

    La Târgul pentru fermieri Agralim 2017, între exemplarele de taurine expuse au fost și două vaci din rasa Sura de stepă. Miranda și Mandinga au reușit să atragă imediat atenția vizitatorilor pentru că prezența acestor bovine a devenit rarisimă la evenimentele agricole.

    Fiecare din cele două exemplare au venit însoțite de o veritabilă carte de vizită cu detalii legate atât de originea lor, cât și de performanțele în lactație.

    Despre Sura de stepă am vorbit cu unul dintre cei mai reputați zootehniști români – Vasile Pachițanu care ne-a mărturisit sincer: ”Personal, mă închin în faţa acestui monument al naturii – rasa SURA DE STEPĂ”.

    ”Din vremuri străvechi a existat în gospodăriile noastre ţărăneşti, o rasă de taurine renumită odinioară până în primele decenii ale sec. al XIX-lea şi care s-a menţinut cu rezultate satisfăcătoare la producţia de lapte carne şi muncă, rasa autohtonă Sura de stepă”, a declarat specialistul pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Rezistența pe care a dezvoltat-o rasa Sura de Stepă este surprinzătoare: ”Crescută în libertate atât vara cât şi iarnă, în contact nemijlocit cu elementele naturii, a căpătat însuşiri excepţionale de rusticitate, de rezistenţă şi sobrietate, rasa naturală rămânând însă în stare de primitivitate cu producţii modeste. Acestă rasă primitivă a fost baza, factorul esenţial care a servit ca mediu pentru introducerea raselor străine perfecţionate, dar totodată mai pretenţioase la hrană şi întreţinere – prin încrucişare de absorbţie totală”.

    Rasa Sura de Stepă stă la baza celor mai multe rase autohtone din țara noastră, spune Vasile Pachițanu. ” Sura de stepă a ocupat întregul areal al României (provinciile istorice), având varietăţile: Moldovenească – cea mai răspândită şi care reprezintă tipul cel mai caracteristic al rasei Sură de stepă. Atunci, era bună de lapte, de carne, dar calitatea principală a Surei de stepă era aptitudinea pentru muncă (jug); varietatea Bucşană ialomiţeană, transilvăneană, dobrogeană. Rasa de munte – Mocăniţa, care a populat regiunile din Ardeal, Banat, Bucovina. Fenomenul de absorbţie cu rasele Brună şi Simmental a dus la dispariţia în totalitate a acestor varietăţi”, a mai arătat Pachițanu.

    ”Am convingerea că într-o zi, în România, va exista o structură bine organizată, aşa cum există în toate ţările civilizate, care va avea ca prioritate păstrarea printr-un program genetic a raselor rustice şi în curs de dispariţie, rase care se identifică cu istoria poporului român şi începuturile zootehniei în România”, speră Vasile Pachițanu.

    În aceste zile, la Lețcani se desfășoară cel mai mare târg pentru fermieri din zona de nord-est a țării și nu numai. Evenimentul reunește pentru 200 de companii din agribusiness și este organizat de AB Plus Event în parteneriat cu clusterul AGROferma, cu sprijinul Consiliului Județean Iași și al Primăriei Lețcani. Târgul Agralim este deschis până duminică, 24 septembrie!


    Te-ar mai putea interesa

    Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren”

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!