• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA PREGĂTEȘTE PLATA UNEI NOI SUBVENȚII!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Vești bune pentru toți fermierii! Agenția de plăți pregătește plata pentru o nouă subvenție așteptată de producătorii agricoli care au depus cereri. 31 octombrie a fost ultima zi pentru depunerea cererilor de plată a ajutorului pentru motorina utilizată în agricultură, pe perioada iulie-septembrie (trimestrul III al anului 2017). Oficiali din cadrul APIA din teritoriu spun că plățile urmează să fie efectuate în perioada următoare, după centralizarea tuturor datelor la nivel național. 

    În județul Mureș s-au înregistrat 343 de cereri, cu peste 100 mai puține decât se preconiza, a declarat purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă. ”La APIA Mureș s-au înregistrat 343 de cereri, un număr apropiat față de cele 314 cereri, câte au fost înregistrate anul trecut. Plățile urmează să fie efectuate în perioada următoare, după centralizarea tuturor datelor la nivel național. Cuantumul efectiv pe care fermierii îl vor primi în cont va fi de 1,42 de lei pe fiecare litru”, a arătat reprezentantul APIA.

    Și în județul Brașov a scăzut numărul cererilor de subvenții, din cauză că vara producători de miere folosesc cantități mai mari de motorină, a explicat directorul APIA, Dorel Stânea. ”Avem în județul Brașov, la ora actuală, 181 de cereri de decont, cu circa 205.000 litri de motorină, la care noi subvenționăm acciza de 1,4185 lei. Numărul este până acum ușor mai mic, cererile cresc în perioada de stupărit, pentru că foarte mulți stupari cer acciza, dar mai mult pe timpul verii”, a spus șeful APIA Brașov.

    La fiecare început de an se încheie acorduri preliminare între fermieri și APIA, iar trimestrial, agricultorii își decontează cantitatea reală de motorină achiziționată și folosită. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21,00 euro pe 1000 litri.

    Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în perioada iulie-septembrie, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare.

    Sursă selectivă: www.radiomures.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor

    Ultimele știri

    Vin îngrășămintele! SEEFCO aduce în România peste 30.000 de tone de complexe pentru campania de toamnă Aurel Petruș are două variante câștigătoare la rapița în regim ecologic: LID Invicto și LID Tebo, de la Lidea Descoperiți o mie și unu de motive pentru a investi în sorg, participând la o zi tehnică! Cod roșu de furtuni în România. Ploi de peste 120 l/mp și vijelii puternice Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană