• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚUL ȘEFEI ANM despre cum va evolua VREMEA ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunț important cu privire la evoluția vremii în perioada următoare: se anunță fenomene extreme care vor putea pune probleme culturilor agricole la nivel național.

    Directorul Autorității Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, anunță că „seceta este un fenomen extrem, care va avea efecte în România”. Chiar dacă în luna iulie au fost cantități de precipitații peste media lunii, în partea de vest a României, nordul și centrul Moldovei înregistrează valori specifice stării de secetă. În luna august, ne așteaptă vreme caldă în sudul, sud-estul țării, posibile maxime de 30…40 de grade Celsius.

    ”Într-adevăr, întreg continentul european a fost afectat de fenomene extreme. De la centrul Germaniei, unde a fost cod de inundații – pentru că a plouat în două ore 115 l/mp cât ar fi trebuit să plouă în 2 luni, la sudul continentului, acolo unde în Portugalia sau în Italia, sau chiar și în Franța, temperaturile extreme determină extinderea suprafețelor afectate de incendii de vegetație. Seceta, de asemenea un alt fenomen extrem care cu siguranță va avea efecte și poate ar fi bine să vorbim puțin și în România despre acest fenomen – pentru că chiar și în condițiile în care luna iulie a înregistrat la nivel local cantități de precipitații care au depășit punctiform media lunii pentru zonele respective, există și la acest moment mai multe zone. Spre exemplu, în partea de vest a României, sud-vestul Olteniei, partea de vest a Transilvaniei nordul și centrul Moldovei și sud-estul Dobrogei, seceta pedologică înregistrează valori specifice de secetă puternică și moderată pentru că în aceste zone au căzut pe parcursul lunii iunie sub 10-15 l/mp”, a declarat Elena Mateescu.

    În luna septembrie, vremea va fi caldă în sud-estul, sudul și sud-vestul țării, maxime de 25…35 grade Celsius. Ploi în regiunile nordice și centrale, în rest, slabe. Posibilă secetă în sud-est, sud-vest.

    În octombrie va fi cald în sud, sud-est și vest. Ploi în regiunile centrale, vestice și estice.

    Iată temperaturile medii pentru următoarele 3 luni dar și normele pentru precipitațiile care vor cădea pe mp:


    Te-ar mai putea interesa

    Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă