• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ ANM: URMEAZĂ ZILE CU PLOI ȘI CHIAR NINSORI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Alertă meteo! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte și intensificări ale vântului, valabilă în toată țara de joi, ora 16:00, până sâmbătă, la ora 9:00.

    Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, unde se vor cumula cantități de 15-20 litri/metrul pătrat și, izolat, 25 litri/metrul pătrat.

    „Vor fi ploi, mai ales averse, și se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare”, menționează ANM.

    În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 kilometri/oră, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.

    Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50-60 km/h.

    În cursul nopților de vineri spre sâmbătă (7/8 aprilie) și sâmbătă spre duminică (8/9 aprilie) se va produce brumă local în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și pe arii restrânse în rest, precizează reprezentanții ANM.


    Te-ar mai putea interesa

    Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă