• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CONFERINȚA LAPAR va avea loc ÎN LUNA MAI. Evenimentul va reuni PESTE 1.000 DE FERMIERI DIN TOATĂ ȚARA!

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Liderii Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR s-au reunit astăzi la București pentru o serie de decizii importante privind activitatea și problemele fermierilor pe care îi reprezintă. Unul dintre punctele de discuție a fost și Conferința Națională pe care LAPAR o organizează în fiecare an la Centrul de conferințe Auditorium Pallady din Capitală.

    Anul acesta, evenimentul se va ține în jurul datelor de 20-24 mai (în funcție de răspunsul ce va fi primit din partea Președinției României și alte instituții ale statului unde au fost transmise invitații) și va reuni un număr-record întrucât și LAPAR și-a mărit componența cu noi asociații membre.

    La fel ca și la edițiile precedente, alături de cei peste 1.000 de participanţi din toate zonele ţării – membri reprezentativi ai LAPAR, vor fi invitaţi şi membri ai Comisiilor pentru Agricultură din Parlament, membri ai Guvernului – reprezentanţi ai ministerelor cu implicaţii în agricultură, personalităţi oficiale ale statului român, reprezentanţi ai ambasadelor, organizaţiilor profesionale şi ştiinţifice din domeniul agricol, direcţiilor agricole judeţene, firmelor de servicii şi input-uri pentru agricultură, băncilor şi societăţilor de asigurare şi reasigurare, mass-media etc.

    În 2016, Conferința LAPAR a avut loc pe 18 mai și a reunit peste 1.000 de fermieri. La eveniment au luat parte ministrul agriculturii la acel moment, Achim Irimescu, precum și șeful APIA de atunci, Florin Faur, ambii răspunzând întrebărilor ridicate de agricultori cu privire la plățile directe din sectorul agricol.


    Te-ar mai putea interesa

    Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori

    Ultimele știri

    ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Situație critică într-un județ unde 75.000 de hectare riscă să rămână fără subvenții APIA