• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru BANII FERMIERILOR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ordonanță de urgență pentru fermieri! Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat, vineri, la Piatra Neamţ, că Guvernul va emite săptămâna viitoare o ordonanţă de Urgenţă care va sprijini fermierii în accesarea fondurilor bancare cu dobânzi reduse şi garanţii din partea statului.

    Ministrul a explicat că ordonanţa se va adresa doar fermierilor care doresc să cumpere teren, să folosească creditele ca un capital de lucru sau pentru investiţii. ”Într-un plafon de până la 3 milioane euro, statul vine cu garanţii de până la 80 la sută din garanţiile cerute de bancă. În cazul cumpărărilor de terenuri, diferenţa de 20 la sută o reprezintă terenurile cumpărate. Vor fi condiţii facile de împrumut cu până la 2 la sută dobândă peste ROBOR şi comisionul de garantare scăzut de la 3,8 până la 2. Acest act normativ a fost discutat cu băncile, au fost invitate 10 bănci la minister şi am discutat personal cu reprezentanţii acestora care au apreciat acest act normativ şi au fost de acord, urmând să facem convenţiile necesare cu Fondul de Garantare şi băncile, pentru operaţionalizare”, a declarat Petre Daea.

    Ministrul Agriculturii a amintit şi de ordinul prin care au fost stabilite convenţii între Agenţiile de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) şi bănci, pentru acordarea de credite pentru lucrări. Totodată, Petre Daea a explicat deschiderea băncilor către astfel de credite prin faptul că Ministerul Agriculturii rulează, prin instituţiile bancare, peste 3,2 miliarde de euro anual. ”Am semnat un ordin de ministru pentru a putea exista convenţii între APIA şi bănci, în condiţiile în care unii fermieri doresc mai repede să facă lucrările şi au nevoie de bani, să folosească adeverinţele, tot cu o dobândă de maxim 2 la sută peste ROBOR. Cum au fost băncile deschise la un asemenea obiectiv? Explicaţia este simplă. Băncile sunt într-o relaţie corectă cu fermierii, prin aceste bănci vin sumele de la bugetul statului şi din fondurile europene, care nu sunt puţine în România, peste 3,2 miliarde euro. Şi băncile au interesul firesc să fie în acest cuplaj de interese către fermier în condiţiile în care este o asemenea sumă în joc”, a mai spus ministrul Petre Daea.

    Ministrul Agriculturii a participat, vineri, la Piatra Neamţ, la Conferinţa interjudeţeană pentru agricultură Neamţ – Bacău, organizată de Clubul Fermierilor AGRALIM.

    Sursa: Agerpres.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat ”Îmi e teamă că vor fi mari conflicte”. Reacțiile oierilor la vaccinarea în masă a oilor: unii vor să iasă în stradă, alții închid ferma! Fermierii – scrisoare deschisă către ministra Diana Buzoianu. Cer o întâlnire de urgență pe noile reguli de Mediu Situația din oierit, tema centrală a Conferinței pentru Zootehnie 2026. Evenimentul are loc vineri, 24 iulie, la Botoșani Vin îngrășămintele! SEEFCO aduce în România peste 30.000 de tone de complexe pentru campania de toamnă