• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANI pentru PROTECȚIA CULTURILOR AGRICOLE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decizie privind alocarea de bani prevăzuți pentru protecția culturilor agricole, publicată astăzi în Monitorul Oficial! Guvernul a aprobat miercurea trecută obiectivele și finanțarea  Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor pentru perioada 2010-2024. Etapa din acest an va beneficia de fonduri în sumă de 121 milioane lei, din care 100 milioane de lei credite de angajament și 21 milioane de lei credite bugetare. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

    Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor a parcurs până acum 17 etape anuale de dezvoltare. Sistemul are rol de prevenție și asigură protecţia culturilor agricole valoroase și a comunităților din zonele de intervenție, față de pagubele provocate de căderile de grindină.

    Potrivit Legii nr.173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora. Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării etapelor de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

    Obiectivele etapei a XVIII-a 2017 a acestui Program vizează:

    Te-ar mai putea interesa

    Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat ”Îmi e teamă că vor fi mari conflicte”. Reacțiile oierilor la vaccinarea în masă a oilor: unii vor să iasă în stradă, alții închid ferma! Fermierii – scrisoare deschisă către ministra Diana Buzoianu. Cer o întâlnire de urgență pe noile reguli de Mediu Situația din oierit, tema centrală a Conferinței pentru Zootehnie 2026. Evenimentul are loc vineri, 24 iulie, la Botoșani Vin îngrășămintele! SEEFCO aduce în România peste 30.000 de tone de complexe pentru campania de toamnă