• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea ÎN PRIMELE ZILE DIN 2017!

    agrointeligenta.ro

    Vremea din primele zile ale anului 2017 este marcată de o scădere considerabilă a temperaturilor, în comparație cu săptămânile care au trecut. Meteorologii pun fenomenul atât pe seama perioadei din an în care ne aflăm, dar și a faptului că țara noastră este traversată de un val de aer polar care va face ca următoarele zile să fie geroase.

    Duminică dimineața și noaptea vremea se va menține rece, local geroasă în special în centrul ţării, însă la amiază, în majoritatea zonelor, se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în centru şi în sud. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.

    Temperaturile maxime se vor încadra între -4…-2 grade izolat în Transilvania și 9…10 grade în Subcarpaţii Moldovei, iar cele minime între -14 și -4 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre -19 grade, dar şi ușor mai ridicate pe litoral, în zonele de deal din Banat, Crişana şi izolat din Moldova. Local, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

    Luni dimineața, vremea va fi tot rece, pe arii restrânse geroasă, cu precădere în regiunile centrale, apoi valorile termice vor crește, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei, iar cele nocturne în jurul acestora. Cerul va fi mai mult senin ziua, dar începând de seara se va înnora treptat în regiunile intracarpatice. Vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie în Banat și în Crișana, predominant sub formă de ninsoare la munte și pe arii restrânse în Maramureș, iar în nordul și în vestul Transilvaniei, cu totul izolat, mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, dar şi pe litoral.

    Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 10 grade, iar cele minime între -9 și 1 grad, mai scăzute în depresiuni spre -12 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață.

    Valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată în regiunile nord-vestice, nordice și centrale, dar se vor menține mai ridicate decât acestea în restul teritoriului. Astfel, maximele se vor încadra între 0 și 11 grade, iar minimele între -8 și 2 grade. În vest, în nord și în centru cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor fi precipitații mixte în Banat, Crișana şi Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în Maramureș și nordul Moldovei. În restul teritoriului înnorările se vor accentua începând de seara, iar precipitații mixte vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în regiunile sud-estice. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață.


    Te-ar mai putea interesa

    Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă