• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Comisionul băncilor pentru fermieri a scăzut la cel mult 1%, iar dobânda este de 2,5%

    agrointeligenta.ro

    Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu experţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au avut o întâlnire cu mediul bancar în 17 iunie 2016. La această întrevedere au participat şi reprezentanţi ai Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), potrivit unui comunicat de presă remis redacției Agrointeligența.

    În deschiderea şedinţei, ministrul a solicitat reprezentanţilor băncilor să se asigure că plăţile pentru agricultori, o dată ajunse în conturile Trezoreriei şi de acolo în cele ale băncilor, să fie transferate cât mai repede în conturile beneficiarilor, întrucât a avut sesizări din partea acestora că s-ar fi produs întârzieri chiar şi de o săptămână.

    Unul dintre punctele de discuţie de pe ordinea de zi l-a constituit proiectul de Ordin privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În acest sens, ministrul a reușit diminuarea condițiilor de cost faţă de anul 2015, reușind să reducă dobânda la 2,5 %, iar comisionul aplicat de către bănci să fie de maxim 1%.

    Totodată, întâlnirea de lucru a avut ca scop clarificarea implicaţiilor noilor prevederi legislative asupra Convenţiilor încheiate în vederea finanțării capitalului de lucru pentru beneficiarii măsurii 215 – plăți privind bunăstarea animalelor, în urma publicării Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări.

    De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost discutată şi posibilitatea amendării prin acte adiționale a Convențiilor privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de plăți directe în sectorul vegetal și Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul Zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat!