• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Discuții aprinse în Comisia pentru agricultură: ”Doar guguștiucul nu este subvenționat în România!”

    agrointeligenta.ro

    Comisia pentru agricultură a dezbătut astăzi, din nou, modificările la Legea supermarketurilor. Au fost invitați atât fermieri, cât și reprezentanți ai marilor rețele comerciale. Au fost prezenți și oficiali ai autorităților, de la Ministerul Agriculturii și până la Consiliul Concurenței. Și a fost momentul în care, unul dintre participanții la dezbatere a punctat cel mai bine situația producătorului român într-o piață în care legea încă permite multe.

    După intervenția unui reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, cel care a primit cuvântul a fost secretarul de stat din cadrul MADR, Daniel Botănoiu care a subliniat că scopul modificărilor legislative nu este acela de a bloca activitatea comercială sau de a nedreptăți pe cineva, ci, dimpotrivă, de a se perfecta o lege deja existentă.

    ”Domnule consilier (către un reprezentant al marilor retaileri – n.r.), noi nu suntem împotrivă (referitor la o poziție transmisă de Consiliul Concurenței – n.r.), dar cred că în această situație avem puncte de vedere divergente. Noi nu am comentat niciodată practicile dumneavoastră. Am spus mereu ca produsele românești și producătorii din România să nu mai piardă pentru că astăzi suntem obligați să găsim bani să subvenționăm niște lucruri pe care piața ar trebui să le returneze. Contravaloarea prețului de producție ar trebui returnată de piață și nu să găsim subvenții și bani, și iar bani, ca să îi putem da. Și știți foarte bine că doar guguștiucul nu este subvenționat în România. În rest, trebuie să căutăm bani pentru a repara ce se întâmplă într-o piață nereglementată”, a declarat Daniel Botănoiu.

    Declarația secretarului de stat în MADR a venit după ce un reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România a spus: ”În opinia nostră, această lege (Legea 321/2009 – n.r.), de la intrarea în vigoare, din 2009 și până acum, credem că a fost favorabilă producătorului roman și credem că numărul producătorilor români prezenți în supermarketuri este incomparabil mai mare decât în 2009. Am vrea să spunem că în acest moment, supermarketurile sunt principalul canal de promovare a produselor românești. Dacă cineva are alte date, suntem dispuși să le ascultăm. Și încă o observație, amendamentele propuse în cadrul dezbaterilor, în opinia noastră nu arată în mod clar că adoptarea lor ar reprezenta un ajutor pentru producătorii români – s-a vorbit de lanțul scurt, s-a vorbit de alte definiții, vorbim de comercianți, nu de anumite naționalități. Noi nu vedem o legătură între amendamente și produsele românești. Și am reținut că MADR este în opoziție cu Consiliul Concurenței. Am făcut și o propunere ca dacă această lege nu sprijină îndeajuns producătorii români sau consumatorul roman, propunem abrogarea acestei legi și inițierea unei alteia noi”.

    De precizat că propunerea făcută de AMRCR pentru abrogarea legislației în vigoare pentru a o lua de la zero ar însemna, în acest moment, o procedură de durată ce se poate întinde pe parcurul a cel puțin un an, având în vedere importanța actului normativ și faptul că, în toamnă, se va forma un nou Parlament – cu riscul ca proiectul chiar să fie ”uitat” de viitorii aleși.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură Subvenție de 20 de euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie! Plata, până pe 22 decembrie! Anunțul ministrului Tanczos despre plata subvențiilor APIA: Mâine pleacă banii către fermieri!