• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Îngrijirea legumelor: ce lucrări se efectuează în aprilie la culturile de câmp, din solar și din grădină

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Luna aprilie este extrem de aglomerată în ceea ce priveşte lucrările agricole, atât în cultura plantelor de câmp, cât şi în legumicultură, viticultură şi pomicultură.

    Calendarul lucrărilor în legumicultură, efectuate în luna aprilie şi recomandate pentru culturi din solarii, demarează cu marcarea şi modelarea terenului în vederea plantării în solarii. În continuare se seamănă fasolea urcătoare, iar în prima jumătate a lunii se va realiza plantarea integrală a solariilor cu tomate, ardei gras, vinete, castraveţi, pepeni etc.

    Lucrările din acest sector continuă cu palisarea culturilor înfiinţate în solarii (tomate, castraveţi, pepeni); fertilizarea fazială a culturilor din solarii; irigarea prin brazde sau picurare a tuturor culturilor din solarii; prăşit manual pe rând şi pe intervalul dintre rândurile de plante sau efectuarea mulcitului.

    Specialiştii mai recomandă continuarea lucrării de aerisit corespunzătoare pentru a se asigura temperaturile optime de dezvoltare a culturilor în solarii, dar şi recoltarea verdeţurilor (ceapă, pătrunjel, mărar), a salatei, ridichi, varză timpurie, spanac etc.

    În ceea ce priveşte culturile de câmp, în această perioadă se va face mobilizarea solului, prin grăpare superficială (3-5 cm) în vederea înfiinţării culturilor de solano-fructuoase, bostănoase, rădăcinoase, vărzoase, fasole, dar şi pregătirea urgentă a patului germinativ şi terminarea în cel mai scurt timp a semănăturilor din prima urgenţă – morcov de vară, ceapă, pătrunjel, mazăre etc., dacă nu s-au semănat în luna martie.

    În acelaşi timp se vor administra îngrăşăminte pentru culturile ce urmează a fi înfiinţate, erbicide de tip preemergente şi postemergente, tratamente fitosanitare şi călirea răsadurilor ce se vor planta în luna aprilie.

    Tot la culturile de câmp se vor deschide rigolele şi se va modela terenul în brazde înălţate pentru înfiinţarea culturilor de solanacee, bostănoase, rădăcinoase, vărzoase şi verdeţuri, după care vor fi înfiinţate culturile prin semănare, direct în câmp (tomate de vară – toamnă, fasole de grădină şi boabe, castraveţi, sfeclă roşie, morcov etc) şi prin plantare de răsaduri (varza de vară, conopidă de vară, gulii şi gulioare, tomate timpurii şi de vară).

    Urmează irigatul culturilor înfiinţate prin semănat şi prin răsad, iar la 5-6 zile de la plantare specialiştii recomandă completarea golurilor din cultură.

    În luna aprilie se vor îngriji răsadurile din solarii şi răsadniţe (tomate, ardeioase, vinete, ţelină etc.) în vederea pregătirii lor pentru plantare la începutul lunii mai.

    Sursa: www.cameraagricolabt.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă