• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiect de Guvern pentru a-i liniști pe fermieri privind plata restanței la motorina pe trimestrul III din 2015

    agrointeligenta.ro

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în această dimineață un proiect de Hotărâre de Guvern prin care autoritățile își asumă formal plata restanțelor la subvenția pentru motorină.

    Documentul postat pe site-ul MADR și aflat în dezbatere publică prevede completarea HF 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu următoarea prevedere:

    ”Sumele reprezentând ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru cantitățile de motorină determinate la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Situația centralizatoare prevăzută la alin.(2), consumate de beneficiari și nedecontate în anul de cerere, se decontează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în anul următor anului de cerere, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate”. 

    În urma aprobării acestei HG, Guvernul Cioloș își va asuma astfel și formal plata banilor rămași neplătiți fermierilor din subvenția la motorină pe trimestrul III din 2015.

    Proiectul de HG a fost publicat pe site-ul MADR la o zi după ce liderul fermierilor, Laurnețiu Baciu – președintele LAPAR, și-a exprimat nemulțumirea privind întârzierea plăților restante la subvenția la motorină, precum și temerile că o parte din bani se vor face ”uitați” în formalitățile de la Finanțe.

    ”Este deranj mare cu plata la motorină pe motivul că am fost păcăliți, spun eu, când ni-i s-a dat doar jumătate din trimestrul III pe anul 2015 argumentându-se atunci că imediat urmează și cealaltă parte. Suntem deja în luna martie, în plină campanie agricolă iar Finanțele se pare că motivează că trebuie să întocmească alte hârtii și alte hotărâri pentru a ne da banii. Timpul trece, noi nu am primit banii și chiar suntem într-o situația foarte grea. Am încercat pe cât posibil să înțelegem de ce nu se dau sumele din subvenții, soft și alte probleme, dar de ce nu se pune în derulare o HG ne este mai greu să înțelegem. Chiar că nu mai înțelegem nimic. Nu înțelegem care este interesul acestui Guvern pentru agricultură pentru că, de când s-a instalat și până acum în materie de plăți nu au făcut nimic decât vorbe, vorbe și amânări peste amânări.

    Acum nu mai putem da vina pe APIA sau pe ministru pentru că și ei așteaptă unda verde de la Finanțe, care întârzie cu desăvârșire să apară. Este vina Finanțelor care pur și simplu nu răspund în fața nimănui, ei sunt stat în stat. Deci HG este de o lună pe masa lor și nu fac absolut nimic. APIA nu poate face nimic, cred că doar noi fermierii trebuie să ne organizăm și să ieșim în bloc să îi scoatem de acolo din Piața Constituției (unde este situat sediul Ministerului Finanțelor – n.r). Banii există deci nu au nici o scuză! Mai bine mergem și îi aducem în locul nostru să facă agricultură cu zero lei. S-au jucat cu noi, ba că dau pe restul ce a rămas pe trimestrul III, ba pe ambele trimestre ca acum să zică că de fapt dau doar pe trimestrul IV. Noi nu putem face lucrările agricole după tenisul pe care îl face Ministerul Finanțelor. Dacă aveam un leu restanță cred că la și la 12 noaptea dădeau hotărâre și ne luau banii. Ministrul nu are ce să facă, el și-a făcut datoria, a întocmit actele respective iar de acum nu are nicio putere. Și APIA așteaptă zilnic ca ministerul să facă plățile. Trebuie să se înțeleagă că, dacă nu sunt bani, ratăm producția, ratăm anul agricol”, ne-a declarat ieri Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, și unul dintre fermierii direct afectați de întârzierea plăților.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade

    Ultimele știri

    ALERTĂ – Zborul MAXIM al dăunătorilor din culturile de porumb a fost atins ! Noul Guvern de la Kiev a reinstaurat Ministerul Agriculturii în Ucraina Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces