• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se face transferul unei exploatații și cine încasează în acest caz banii de la APIA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Transferul unei exploataţii reprezintă vânzarea sau arendarea, sau orice alt tip de tranzacţie similară care are drept obiect unităţile de producţie în cauzăart. 8 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 809/2014. Se realizează pentru întreaga exploataţie între doi fermieri înscrişi în RUI, gestionat de APIA.

    Transferul se poate realiza oricând până la momentul emiterii de către APIA a deciziei de plată pe numele fermierului care transferă exploataţia agricolă.

    Dacă o exploataţie este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de ajutor, a unei cereri de sprijin sau a unei cereri de plată şi înainte să fi fost îndeplinite toate condiţiile de acordare a ajutorului sau a sprijinului, cedentului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploataţia transferată.

    Ajutorul sau plata solicitat(ă) de cedent se acordă cesionarului, cu respectarea următoarelor condiţii:

    -Pe parcursul unei perioade care urmează să fie stabilită de statele membre, cesionarul informează autoritatea competentă în legătură cu transferul şi solicită plata ajutorului şi/sau a sprijinului;

    -Cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de autoritatea competentă;

    -Sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea ajutorului şi/sau a sprijinului în ceea ce priveşte exploataţia transferată.

    După momentul în care cesionarul a informat autoritatea competentă şi a solicitat plata ajutorului şi/sau a sprijinului:

    -Toate drepturile şi obligaţiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent şi autoritatea competentă generat de cererea de ajutor, de cererea de sprijin sau de cererea de plată sunt atribuite cesionarului;

    -Toate acţiunile necesare pentru acordarea ajutorului şi/sau a sprijinului şi toate declaraţiiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;

    -Exploataţia transferată este considerată, după caz, o exploataţie separată pe durata anului de cerere în cauză.

    -După caz, statele membre pot decide să acorde ajutorul şi/sau sprijinul cedentului.

    În acest caz:

    – Cesionarul nu primeşte niciun ajutor sau sprijin;

    Ce obligații are fermierul care preia exploatația

    Fermierul care preia exploataţia agricolă depune la centrul local/sucursala judeţeană sau a municipiului Bucureşti unde a fost depusă cererea de plată a fermierului care transferă exploataţia agricolă Cererea de transfer de exploataţie însoţită de documentele care au stat la baza transferului de exploataţie agricolă: contract de vânzare-cumpărare/arendă închiriere/concesionare/donaţie/comodat sau altele asemenea şi dovada contului bancar activ, pe teritoriul României.

    Dacă fermierul care a transferat exploataţia a solicitat în cererea sa de plată depusă la A.P.I.A. sprijinul aferent unui ANT sector vegetal şi/sau sprijin cuplat, a depus la dosarul cererii sale de plată un contract de procesare încheiat cu un procesator autorizat în termenul stabilit, fermierul care preia exploataţia prin transfer nu trebuie să încheie un alt contract cu respectivul procesator (în care să figureze numele noului utilizator al suprafeţei/noului partener de contract) sau un act adiţional la contract, având în vedere faptul că acesta este valabil pentru perioada pentru care a fost încheiat.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă